Dosarul politistilor de la Serviciul Furturi Auto a fost inregistrat marti la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, care va verifica daca sapte politisti pot fi acuzati de abuz in serviciu si favorizarea infractorului, declara surse judiciare pentru NewsIn.

Raportul Corpului de Control al Ministerului Internelor privind neregulile de la Serviciul Furturi Auto din Bucuresti a ajuns, luni, la Politia Capitalei, iar celor sapte politisti, a caror integritate este pusa la indoiala, li s-a adus la cunostinta ca vor fi cercetati de Comisia de Disciplina.

Potrivit unor surse judiciare, raportul de control al MIRA scoate la iveala un numar de aproximativ 20 de cazuri privind furturile de masini, care nu ar fi fost gestionate in mod corespunzator de politistii Serviciului Furturi. Astfel, sapte politisti din cadrul Serviciului, despre care exista suspiciuni ca nu si-ar fi facut corect datoria, vor ajunge in fata Comisiei de Disciplina din cadrul Politiei Capitalei.

Din raportul controlului, mai reiese si faptul ca politistii de la furturi au gasit mai multe masini furate, insa autorii nu au fost prinsi.

De asemenea, raportul MIRA a fost inaintat si Directiei Generale Anticoruptie (DGA), care desfasoara verificari cu privire la cazurile semnalate.

Conform raportului, a fost atentionata inclusiv conducerea Politiei Capitalei.

In februarie, ministrul internelor, Cristian David, a ordonat controale la Serviciul Furturi Auto, dupa ce un politist al acestui departament a cerut bani unui bucurestean pentru a-i recupera masina furata. La momentul respectiv, conducerea Politiei Capitalei a facut sesizarea la DGA in acest caz.

In fapt, ofiterii DGA, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, cu sprijinul serviciului secret al MIRA, l-au prins in flagrant pe Petre Nicolae, politist din cadrul Politiei Capitalei - Serviciul Furturi Auto, care a primit 1.500 euro, dupa ce, in prealabil, solicitase 3.000 euro pentru a-i recupera un autoturism BMW, ce apartinea unui bucurestean.

In Bucuresti, potrivit unor surse din cadrul Politiei Capitalei, numarul autoturismelor furate este, in medie, de 2000, pe an.

In acest context, conducerea Politiei Capitalei a decis, pe baza propriilor analize, sa reorganizeze Serviciul Furturi Auto, astfel incat acesta sa functioneze dupa un sistem ce cuprinde patru componente, au declarat, luni, pentru NewsIn, surse din Politia Capitalei.

Potrivit proiectului, noua schema de organizare a Serviciului Furturi Auto prevede infiintarea unui serviciu centralizat, cu patru birouri, care sa inlocuiasca vechea schema cu sapte birouri, cate unul pentru fiecare sector al Capitalei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.