Urmuz e pentru cunoscatori, iar Papadat-Bengescu sperie si elevii, si studentii.

Nu exista autori care nu se citesc pentru ca ar fi foarte slabi. Fie scoala i-a pus in circuit cu texte prost alese, fie sunt complicati si au nevoie de o predare inspirata. Asa explica criticii, majoritatea si profesori la catedrele de literatura din marile universitati, lehamitea multora dintre studenti la contactul cu marii autori romani. In topul celor mai ocoliti intra indelung citatul Caragiale, Ion Slavici, Odobescu si al sau „Pseudokinegetikos”, vesnicul Eminescu, inevitabilul Sadoveanu, idilicii Goga, Cosbuc si Vlahuta, Nicolae Filimon si, cum era de asteptat, Hortensia Papadat-Bengescu, spaima liceenilor in prag de Bac. Avangardistii sunt cvasinecunoscuti, Urmuz e pentru cunoscatori, iar „citadinii” Holban, Camil Petrescu sau Hortensia Papadat-Bengescu se citesc - oricum mai prost decat realistii - pentru subiectele amoroase.

Poeta Simona Popescu, totodata lector al Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti, povesteste cum au cazut clasicii, unul cate unul, la un sondaj lejer printre studenti: „Si Odobescu, cu minunea de «Pseudokinegeticos»?, am intrebat. Odobescu, nu. Dar «Catastihul amorului»? Ce daca nu i se cunoaste autorul? Este printre putinele experimente din literatura romana, unul de la 1865! Dar Ion Budai Deleanu, cu epopeea lui haioasa, atat de neverosimila in cultura romana? Au privit nedumeriti. Dar Hortensia Papadat-Bengescu? Nici intr-un caz. Anii trecuti, cand urma sa am cursul de interbelici, ii intrebam despre ce autori nu ar vrea sa vorbim, daca ar fi dupa ei. Hortensia Papadat-Bengescu era intotdeauna cap de lista, urmata de Sadoveanu si de... Camil Petrescu”.

Citeste si:

Mircea Cartarescu, conferentiar la aceeasi facultate si la fel de aproape de preferintele studentilor, nu se mira ca aproape nimeni nu-i mai citeste pe clasici: „Nu se citesc nici contemporanii. Clasicii, care apartin altor mentalitati, au avut mereu un public mai restrans, chiar daca scoala face propaganda pentru ei. Cine-i citeste, insa, are un mare folos”, crede autorul „Orbitorului”. Sunt scriitori care prezinta mai putin interes, cum e Sadoveanu, dar care in nici un caz nu sunt nefrecventabili: „Din opera lui au fost alese texte mai putin interesante - romane istorice -, cand el e un mare scriitor in alte texte, «Creanga de aur» sau «Ochi de urs»“. Din Eminescu, poetul „Levantului” ar recupera latura manierista si pe cea baroca, pe care profesorii nu insista niciodata, preferand un Eminescu romantic. La fel de adevarat e si ca uzura unor texte indelung predate le face complet indigeste: „Orice text care se studiaza prea mult plictiseste. Iar cand e obligatoriu, nu mai e «cool»“. Cel mai afectat dintre clasici, in opinia lui Cartarescu, ar fi Slavici, un autor pe nedrept desconsiderat: „Nu e socotit un fel de idol national precum Creanga, Eminescu si Caragiale si e un spirit mai provincial, tine mai putin de balcanism decat de Imperiul Austro-Ungar”.

Studentii se sperie de autori complicati, mai ales daca le-au fost predati aiurea, cum adesea se intampla cu Lucian Blaga, Ion Barbu sau Hortensia Papadat-Bengescu, crede criticul literar si conferentiarul Daniel Cristea-Enache, cel care preda interbelici la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Cei care se mai ating din cand in cand si de ceva literatura romana au o triada favorita: „Sunt cativa autori pe care ii prizeaza cei care totusi au un interes pentru scriitorii romani: Adrian Paunescu, Marin Preda, pe care-l stiu din liceu, si Mircea Cartarescu, pentru ca e la moda”.