Sunt concluziile unui sondaj IMAS realizat la cererea Reader's Digest. Sondajul, efectuat in 99 de localitati din Romania, arata ca 54% dintre romani cred ca tinerii nu se vor mai casatori, preferand un parteneriat fara obligatii, iar 48% sunt de parere ca principalul mijloc de a-ti gasi un partener de viata va fi Internetul. Pe de alta parte, 73% din romani sunt convinsi ca politicienii vor fi corupti si peste 30 de ani, iar 76% nu cred in urbanizarea tarii.

Una din surprizele sondajului a fost aceea ca moldovenii s-au situat pe primul loc la capitolul optimism, inaintea muntenilor, ardelenilor si bucurestenilor. Ei cred intr-o proportie mult mai ridicata decat ceilalti (64% moldoveni fata de 46% munteni, 47% ardeleni si 41% bucuresteni) ca in viitor se vor gasi solutii pentru vindecarea oricarui tip de cancer, ca romanii vor continua sa fie activi si dupa varsta de 70 de ani (46% fata de 27%, 31% si 23%) si ca vom deveni mai atenti la problemele celor din jur (43% fata de 28%, 31% si 20%).