Bolnavii de hepatita cronica B vor beneficia, din octombrie, de doua noi medicamente compensate, mult mai eficiente fata de cele actuale, datorita rezistentei de lunga durata impotriva virusului, a anuntat Asociatia Romana pentru Studiul Ficatului

"Principalul obiectiv al tratamentului contra hepatitei B este reducerea incarcaturii virale din sange pana la un nivel nedetectabil. Pana la 60% dintre pacienti pot dezvolta rezistenta la unele medicamente antivirale actuale. Cele doua noi medicamente, Baraclude si Entecavir, pot ajuta pacientul sa mentina incarcatura virala nedetectabila pe un termen mai lung", explica presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului, prof. dr. Mihai Voiculescu.

Potrivit datelor statistice, in prezent, sunt inregistrati ca fiind infectati cu hepatita cronica B peste un milion de romani, dintre care doar 1.400 urmeaza un tratament. Restul pacientilor se afla pe liste de asteptare, din cauza criteriilor severe de selectie si a dotarii necorespunzatoare a spitalelor din Romania, a mai precizat presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului.

In toata lumea, peste un milion de oameni mor, anual, din cauza hepatitei B.

Virusul hepatitei B este considerat al doilea agent cu potential cancerigen, dupa tutun, potrivit Organizatia Mondiale a Sanatatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.