Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis marti, 9 septembrie, somarea posturilor TVR 1, TVR 2, PRO TV, National TV si Kanal D, pentru ca au prezentat in cadrul emisiunilor de stiri, din perioada 5-7 august, imagini socante fara un avertisment prealabil.
Membrii CNA au discutat, in sedinta de marti, felul in care a fost prezentat cazul crimei de la casa de amanet din Galati, din luna iunie, de catre noua posturi de televiziune, in perioada 5-7 august.

Posturile TVR 1, TVR 2, PRO TV, National TV, Kanal D, Antena 1, Antena 3, Realitatea TV si Prima TV au prezentat, in perioada amintita, cand a fost arestat criminalul, inregistrarea camerei de supraveghere de la casa de amanet, in care se vede cum un tanar a injunghiat-o pe angajata, dupa care femeia ranita a iesit din birou, s-a asezat pe scari si apoi s-a prabusit.

Imaginile, furnizate posturilor de televiziune de catre Serviciul de criminalistica din Galati, au fost catalogate de membrii CNA drept "destul de socante" si prezentate, de multe ori, printr-o "infaltie de amanunte". Unele posturi au prezentat aceste imagini in cadrul mai multor editii de stiri, de seara si de noapte, in aceeasi zi.
Membrii CNA au stabilit, pe baza Articolului 27, aliniatul (2) din Codul de reglementare a continutului audiovizual, ca difuzarea inregistrarii trebuia precedata de un mesaj de avertizare care sa anunte ca urmeaza imagini socante. Articolul mentionat prevede ca "avertizarea verbala a publicului, in cazul difuzarii unor scene de violenta sau cu posibil impact emotional negativ, este obligatorie".

In urma constatarii faptului ca posturile TVR 1, TVR 2, PRO TV, National TV si Kanal D nu au transmis un mesj de avertizare, membrii CNA au hotarat sa le trimita cate o somatie.

CNA a mai hotarat aplicarea Articolului 35, aliniatul (1), potrivit caruia "nu pot fi difuzate materiale audiovizuale realizate si puse la dispozitia radiodifuzorilor de catre politie sau parchet, fara acordul persoanelor care sunt victime ale unor infractiuni sau fara acordul familiilor acestora".

Toate cele noua posturi care au difuzat inregistrarea trebuie sa confirme ca au obtinut in prealabil acordul familiei victimei, s-a mai hotarat in cadrul sedintei CNA.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.