Social 25 August 2008 13:23
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, spera ca preturile produselor agroalimentare in pietele volante sa fie cu cel putin 10% mai mici decat in pietele traditionale

"Sper ca preturile sa fie mai mici, pentru ca aici vor veni doar producatorii", a afirmat, astazi, intr-o conferinta de presa, primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

Edilul sef, care a vizitat cele trei piete volante deschise sambata, s-a declarat multumit de modul in care acestea functioneaza, desi multe dintre tarabele amenajate nu au fost ocupate de producatori si a precizat ca in functie de interesul bucurestenilor, aceasta actiune va continua si va fi extinsa.

O buna parte a marfii a fost vanduta in primele zeci de minute de la deschidere, iar asta chiar daca oferta comerciantilor a fost destul de redusa: cartofi, rosii, ceapa, varza, castraveti, ardei si vinete. Au lipsit fructele, fasolea si branzeturile.

Preturile la tarabe au fost comparabile cu cele din pietele traditionale, cum ar fi Obor sau Rahova. Astfel, rosiile costau intre 2,5 si 3 lei kilogramul, varza - un leu, ardeii - de la 3 la 3, 5 lei, iar ceapa - intre 1,5 si 2 lei kilogramul.

Potrivit municipalitatii, in piete au fost prezenti producatori din judetele Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Ilfov, Prahova si Teleorman.

Prezent si el la inaugurare, ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a explicat numarul nu foarte mare al comerciantilor si varietatea destul de redusa a ofertei prin faptul ca producatorii s-au temut ca nu vor avea prea multi cumparatori, dar si de concurenta asa-zisilor intermediari.

Cele trei piete volante deschise sambata vor functiona, intr-o prima faza, numai in zilele de sambata, intre orele 6 si 20, in Drumul Sabareni, la capatul Caii Giulesti, pe strada Edgar Quinet, intre Str. Academiei si fantana de la Universitate, si pe Bulevardul Unirii, intre Str. Mircea Voda si Nerva Traian.

Proiectul pilot al pietelor volante este initiat de Primaria Capitalei, Ministerul Agriculturii si Federatia Agrostar, aceasta din urma selectand producatorii care vin in aceste piete. Potrivit initiatorilor, la tarabele din aceste piete vor vinde numai producatori autentici, iar marfa va fi exclusiv romaneasca, obtinuta in fermele proprii ale comerciantilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.