Autoritatile judetene din Covasna au obtinut avizele necesare pentru amplasarea unui nou panou cu inscriptia "Tinutul Secuiesc", de data aceasta pe marginea DN11, in dreptul localitatii Chichis, aproape de zona unde anul trecut a fost demontat primul panou de acest gen, informeaza NewsIn.

Vicepresedintele Consiliului Judetean Covasna (CJ), Demeter Janos, a declarat astazi ca s-a pus deja in discutie montarea acestui panou si au fost obtinute avizele necesare, acesta urmand sa fie amplasat in aproximativ o luna.

Janos a mai spus ca panoul va avea aceleasi dimensiuni ca si cel demontat anul trecut la Chichis, care avea aproape 18 metri patrati. Panoul va infatisa o poarta secuiasca si acelasi mesaj cu Tinutul Secuiesc scris in limbile romana, maghiara si engleza.

Primul panou inscriptionat cu "Tinutul Secuiesc" din seria celor sapte care ar urma sa fie amplasate in judet a fost inaugurat la sfarsitul lunii mai, in comuna Aita Mare, tot la granita cu judetul Brasov. "Am amplasat acest panou dupa cum am promis si anul trecut, cand ilegal a fost demontat panoul de la Chichis. Am ajuns la concluzia ca poate a fost gresit interpretata actiunea de atunci si ar trebui sa fim mai convingatori in a demonstra ca Tinutul Secuiesc exista, este zona pitoreasca, deosebita si merita sa facem reclama pentru acest tinut secuiesc. Mesajul este simplu, este un panou frumos, cu o poarta secuiasca si un peisaj pitoresc, suntem mandri ca traim in aceasta zona si o promovam", a declarat la acea vreme Demeter Janos.

Panoul respectiv se afla la marginea unui teren privat spre unul public, fiind pus la dispozitia Consiliului Judetean de Consiliul local din Aita Mare. La o zi dupa amplasare, CJ a adoptat in sedinta si indicatorii tehnico-economici ai acestui panou.

"Concret, pentru regiunea noastra este oportuna folosirea brandului Tinutul Secuiesc, cu putere de atractie atat pentru piata interna, cat si pentru piata internationala”, se sustine in raportul semnat de Demeter Janos. De altfel, acesta a si inregistrat la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci din Romania marca “SzekelyFold” (Tinutul Secuiesc), dupa ce a depus o solicitare la sfarsitul lunii noiembrie 2006, pe vremea cand inca era presedinte al CJ.

Primul panou cu "Tinutul Secuiesc" a fost amplasat pe DN11, la Chichis, in august 2007, fiind inaugurat in prezenta liderului UDMR Marko Bela si a altor politicieni ai Uniunii. Mai multi politicieni romani si reprezentanti ai societatii civile romanesti au protestat la acea vreme fata de acest gest, acuzand ca panoul ar avea scopul de a marca granitele asa-zisului Tinut


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.