Cei doi premieri Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu sunt exponentii "oligarhiei transpartinice" care protejeaza coruptia adanc inradacinata, simuland reforme doar pentru a multumi Bruxelles-ul si acordand contracte pentru proiecte de infrastructura unor companii influente in vechile state membre, afirma istoricul Tom Gallagher intr-un comentariu intitulat "Cum a lasat UE Romania sa scape basma curata", publicat de Financial Times.

"Uniunea Europeana se mandreste cu faptul ca ar fi o entitate progresista capabila sa proiecteze in Est, pe terenuri odinioara ostile, valori si institutii esentiale pentru buna guvernare si succesul economic. Coruptia ramane adanc inradacinata, iar eforturile de a o combate sunt blocate la nivel inalt. Bulgariei ii vor fi aplicate unele sanctiuni, dar Romania, acum al saptelea stat UE ca marime, va scapa in mare parte neatinsa", scrie Gallagher.

"Cu exceptia unor scurte interludii de reforma, puterea politica a fost detinuta in cele doua decenii de la comunism incoace de un set restrans de partide si grupuri de interese economice. Ele sunt formate dintr-o oligarhie transpartinica, ce se bucura de o relatie simbiotica si care sunt hotarate sa nu poarte nicio raspundere in fata legii sau sa se supuna constrangerilor de la Bruxelles", considera istoricul britanic, autor al volumului "Furtul unei natiuni. Romania de la comunism incoace".

"Doi premieri succesivi, Adrian Nastase, un social-democrat, iar din 2004 liberalul Calin Popescu Tariceanu au remarcat ca atentia UE era mai degraba spasmodica, deoarece se zbatea sa absoarba 12 noi state membre dupa anul 2000. Acesti politicieni bogati si urbani au lansat numeroase planuri de actiune si ritualuri de reforma care erau de fapt doar trucuri de relatii publice menite sa satisfaca eurocratii cum ca Romania ar fi preocupata de internalizarea normelor si valorilor europene. Elita a jucat pe degete diferitele brate ale structurii multistratificate a UE - Comisia, Consiliul si Parlamentul - si a facut lobby cu aviditate pentru a-si asigura intrarea cu o agenda minima de schimbare. Asul din maneca a fost capacitatea de a oferi contracte pentru proiecte de infrastructura unor companii care beneficiau de influenta atat la Bruxelles, cat si in partidele ce dominau unele dintre statele cheie din UE".

Citeste si:

"Astfel, UE a fost treptat dezarmata de o elita locala calculata si versata in a simula schimbarea. Romania a devenit al 27-lea membru al UE la 1 ianuarie 2007 cu majoritatea reformelor vitale existand doar pe hartie sau sub forma de promisiuni pe viitor. UE a acceptat o separatie a puterilor de fatada, prin care sistemul judiciar a fost in sfarsit eliberat de sub controlul executiv. Dar judecatorii au continuat sa achite, sa dea sentinte derizorii sau sa amane cazurile politcienilor care s-au infatisat inaintea lor cu acuzatii de coruptie. O economie din care statul s-a retras mult mai rapid decat din Marea Britanie a anilor de dupa 1979 a ramas sub influenta retelelor de afaceri strans legate de principalele partide politice. Aceasta alianta pacatoasa este hotarata sa impiedice valorile promovate de UE, cum ar fi responsabilitatea politica, guvernarea curata si civismul activ sa obtina vreodata un sens adevarat in contextul romanesc", scrie expertul britanic.

"UE n-a reusit sa lanseze schimbarea cand a devenit clar, dupa 2004, ca Romania urma sa adere cu aquis-ul comunitar complet, dar cu tara inca in mare parte nereformata. Domnii Nastase si Tariceanu au remarcat ca atunci cand se apropiau termenele-limita pentru implementarea obiectivelor, oficialii de la Bruxelles, uneori sub presiune politica sau pentru a-si salva imaginea, erau dispusi sa le dilueze. In anul dinaintea aderarii, Bucurestiul sfida deschis UE refuzand sa aprobe masuri-cheie in lupta impotriva coruptiei. In 2007, Tudor Chiuariu, un ministru al justitiei in varsta de 29 de ani, numit in functie pentru a dezmembra o directie a procuraturii care investiga coruptia la nivel inalt, a discreditat public UE. Bruxelles-ul considera acum ca inlocuirea lui cu figura emolienta avand in esenta obiective similare inseamna progres pe calea spinoasa a curatirii sistemului judiciar", constata Gallagher.

"In apararea sa, UE sustine ca a dat liderilor romani sansa sa implementeze reformele care ar duce la modernizarea de succes a tarii. Aceasta intiativa le-ar apartine, iar influenta UE ar fi limitata. Dar acesta este un argument putin ingenios. Calendarul aderarii, in special reformele din sferele justitiei si administratiei, regionalizarea dezastruoasa prin care au fost canalizate fondurile, privatizarea sectoarelor strategice ale economiei si ridicarea controlului asupra preturilor au fost toate elaborate in avans de catre UE", arata autorul comentariului din Financial Times.

"Fostii comunisti si capitalistii de carton care au devenit extraordinar de bogati prin manipularea unui sistem economic nereglementat dupa 1989 sunt printre beneficiarii majori ai fondurilor structurale in valoare de 30 de miliarde de euro care vin in tara gratie contribuabilului european. Intre timp, un exod urias de profesionisti talentati precum si alte cateva milioane de muncitori provoaca grave crize pe piata de munca si reprezinta o bomba cu ceas din punct de vedere demografic. Acestia sunt oamenii care au facut sacrificiile pe care le-a cerut Bruxelles-ul si ale caror interese au fost adesea trecute cu vederea in negocieri comode cu personaje care dispretuiesc idealurile care mana chipurile inainte extinderea UE", scrie Gallagher.

"Nici un brat al Uniunii Europene multistratificate nu s-a facut remarcat in relatie cu Romania, desi anumite figuri din Comisie s-au comportat meritoriu cand au vazut deraierea care se apropia. Poate ca datorita unora dintre ei a fost dezvaluit si raportul devastator cu privire la justitia romana realizat de experimentatul jurist belgian Willem de Pauw. Faptul ca Marea Britanie si Olanda sunt izolate in cadrul UE in apelul lor la o reactie puternica impotriva coruptiei ce porneste de la varf in Romania este o devastatoare punere sub acuzare a inabilitatii UE de a apara standarde minime de guvernare ce sunt cu siguranta indispensabile, daca doreste sa supravietuiasca drept o forta influenta in lume", conchide istoricul britanic.