Agentia de Integritate a primit doar 90.000 dintre cele 300.000 de declaratii de avere care trebuiau depuse, potrivit legii, pana la 15 iunie. De saptamana viitoare, ANI va aplica amenzi si va incepe verificarea din oficiu a averilor.

Nedepunerea celor doua documente in termenele prevazute de lege este sanctionata, potrivit legii, cu amenda de la 100 la 500 de lei, iar Agentia Nationala de Integritate declanseaza din oficiu procedura de control.

Macovei a precizat ca, in ceea ce priveste declaratiile de avere ale candidatilor la alegerile locale, Biroul Electoral Central al trimis 140.000 de declaratii de avere ale acestora.

Inspectorii de integritate intocmesc un raport de constatare, in urma verificarii averilor, care, inainte de a fi trimis in instanta, este afisat pe pagina de internet a institutiei. Documentul, asemanator unui rechizitoriu, cuprinde demersurile intreprinse de inspector pentru verificarea averii, documentele solicitate de la diverse institutii si constatarile.

Functionarii publici, parlamentarii si politistii, cei mai vizati

Dintre cele 102 de persoane, pe numele carora au fost deschise 90 de dosare, 11 sunt consilieri, 20 - functionari publici, 17 sunt parlamentari, 15 ofiteri de politie, 14 primari si viceprimari, opt directori, sase rectori, cate trei magistrati, medici si inspectori scolari, un prefect si un presedinte de consiliu judetean. Verificarile au inceput, in proportie de 70%, in urma unor articole de presa, informeaza NewsIn.

Conform unor surse din Agentie, dintre cei 17 parlamentari controlati de ANI, dosare aproape finalizate au deputatii Nicolae Badalau (PSD), Daniela Buruiana (fosta PRM, din decembrie 2007 - independenta) si Ion Dumitru (PSD).

In cazul Badalau, inspectorii ANI s-au autosesizat dintr-o ancheta a ziarului Cotidianul, publicata in 22 ianuarie 2008, „Cum face un deputat trei milioane de euro in noua luni“.

Respectivul articol vorbea despre modul in care deputatul Nicolae Badalau a cumparat un teren extravilan de 130 de hectare de la fosta sa firma cu doar 12.000 de euro, despre cum Badalau a trecut terenul in intravilan cu ajutorul primarului si al Consiliului Local majoritar PSD al localitatii Bucsani si despre cum a vandut cele 130 de hectare, dupa noua luni, cu trei milioane de euro unei firme imobiliare. In acest caz, inspectorii ANI considera ca deputatul Badalau a cumparat cele 130 de hectare de la fosta sa firma la un pret mult subevaluat.

In cazul deputatei Daniela Buruiana Aprodu, inspectorii ANI au gasit suspect modul in care au disparut fara urma din declaratiile de avere mai multe bunuri. Concret, la inceputul anului 2006, deputata Buruiana si-a trecut in declaratia de avere un apartament in Galati si o casa in Buzau, primite ca donatie, un teren de doua hectare situat in judetul Dambovita, o pianina de 50.000 de euro si un imprumut de 700.000 de euro acordat in nume personal firmei Terra Invest. Toate aceste bunuri au disparut din declaratiile de avere aferente anilor 2007 si 2008, fara ca Buruiana sa specifice ceva la capitolul „bunuri instrainate in ultimele 12 luni“. Tot fara urma au disparut si catelusa canis si veverita din Anzi sinsila, trecute de Buruiana in declaratia de avere la „bunuri mobile“.

Deputatul PSD de Dambovita Ion Dumitru, fost sef al Regiei Nationale a Padurilor, are trecute in declaratia de avere mai multe terenuri intravilane, agricole si padure, cumparate sau primite ca donatie. Inspectorilor ANI li s-au parut suspecte provenienta banilor cu care deputatul Dumitru a cumparat aceste terenuri si modul in care a primit ca donatie o parte din aceste terenuri. Totodata, in declaratia de avere din 2007, Dumitru a trecut ca si-a imprumutat niste prieteni cu 68.000 de euro. In declaratia de avere din 2008, fostul sef al padurilor si-a trecut la venituri 318.000 de euro, bani proveniti din instrainarea unor bunuri ce nu apar in capitolul „bunuri instrainate in ultimele 12 luni“ si din imprumuturile acordate in nume personal.

Printre cazurile investigate de inspectorii Agentiei de Integritate se mai afla cel al presedintelui Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, care refuza sa depuna declaratia de avere si cel al politistilor de la serviciul de inmatriculari din judetul Arges, a declarat Macovei.

Inspectorii de integritate pot sesiza instantele de judecata si asupra conflictelor de interese. Astfel, ANI poate cere instantei anularea unui contract de achizitie din bani publici, daca se constata ca nu au fost respectate reglementarile legate de conflictele de interese. Tot instanta poate decide confiscarea averii nejustificate.

15% din valoarea amenzilor aplicate, varsate la bugetul propriu

Agentia de Integritate va promova, impreuna cu Ministerul Justitiei, un proiect de ordonanta de urgenta prin care propune ca 15% din amenzile aplicate de ANI celor care nu isi depun declaratiile de avere sa fie varsate la bugetul Agentiei.

Macovei a precizat ca, din sumele incasate in urma aplicarii amenzilor, intentioneaza sa acorde stimulente inspectorilor de integritate - angajati ai institutiei care se ocupa cu verificarea declaratiilor de avere, de interese si a incompatibilitatilor. In prezent, venitul salarial al unui inspector variaza intre 1100 si 3500 de lei, in functie de experienta.

Bugetul Agentiei Nationale de Integritate a fost suplimentat cu trei milioane de lei la rectificarea bugetara de saptamana trecuta, insa reprezentantii institutiei au declarat ca vor cere alocarea unor sume suplimentare, intrucat este nevoie de trei ori mai multi bani pentru o dotare corespunzatoare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.