"Dezinformarea, intoxicarea e la ea acasa, inclusiv in Senatul Romaniei", a afirmat, ieri, Nicolae Vacaroiu referindu-se la acuzatiile facute in plen de un coleg privind castigarea unei licitatii, de catre societatea Bucovina a omului de afaceri Omar Hayssam. Vacaroiu spune ca licitatia, organizata de Senat, a fost corecta, s-au prezentat trei firme si a castigat societatea cu cea mai buna oferta. "Ce ar trebui sa faca acei colegi care se ocupa de licitatii? Sa intrebe cine e patron la firma asta sau cine sunt asociatii? Sa elimine o firma doar pentru ca e condusa de un arab?", s-a intrebat Vacaroiu.

Presedintele Senatului nu s-a oprit aici. El a dezvaluit faptul ca aceeasi firma a castigat licitatii similare si la Ministerul de Externe, la Ministerul de Finante sau la Primarie. La fel s-a dezvinovatit Vacaroiu si de acuzatiile privind acordarea cetateniei romane lui Omar Hayssam. Nu Vacaroiu si nici Stolojan nu au acordat cetatenia lui Hayssam, ci un intreg lant de institutii ale statului, in frunte cu Ministerul Justitiei, sustine Vacaroiu. "Haideti sa intram in normalitate, altfel se alege praful de tara asta", si-a incheiat Vacaroiu alocutiunea, fara sa spuna insa despre ce fel de normalitate vorbeste.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.