Partidele romanesti au facut front comun impotriva UDMR in judetele Satu Mare, Mures si Covasna.

Formatiunea condusa de Marko Bela este concurata si de Partidul Civic Maghiar (PCM), cu care UDMR nu a reusit sa ajunga inca la o intelegere si care, desi nu are forta Uniunii, ar putea rupe halci importante din electoratul UDMR.

Coalitii

In judetul Satu Mare, filialele judetene ale PD-L, PSD, PNG-CD si PC au semnat martea trecuta un protocol prin care sustin un singur candidat independent la presedintia Consiliului Judetean - Valer Marian -, ca o alternativa la candidatul UDMR. Situatia este similara in Mures, unde PSD, PRM si PD-L au semnat un acord politic prin care sprijina candidati unici la sefia CJ si a Primariei Targu-Mures. In Covasna, partidele politice romanesti s-au intalnit ieri sa negocieze o posibila alianta pentru Consiliul Judetean (CJ), dupa ce saptamana trecuta s-au inteles deja sa sustina o singura lista de candidati pentru Primaria si Consiliul Local Sfantu Gheorghe. In Covasna, situatia UDMR este cu atat mai dificila cu cat actualul vicepresedinte al CJ, Vajda Lajos, va candida ca independent dupa ce Uniunea l-a desemnat pe deputatul UDMR Tamas Sandor la sefia CJ.

Semn ca alegerile nu suna bine pentru UDMR, Uniunea a incercat sa faca aliante cu PCM in Mures si in Cluj, asta desi inainte ca PCM sa capete personalitate juridica UDMR spunea ca nu are ce discuta cu simpatizantii acestei formatiuni. In ambele judete, negocierile au cazut.

Nemultumiri

De situatia UDMR s-au plans deja candidatul Uniunii la sefia CJ Covasna, Tamas Sandor, care a spus ca "partidele romanesti au reusit indiferent de doctrina sa se coalizeze impotriva majoritatii maghiare, iar comunitatea maghiara are trei candidati. Acest lucru e trist", precum si Marko Bela, care a acuzat "monstruoasa coalitie" din Mures ca incearca impunerea unui "vot etnic" pentru a impiedica accesul membrilor UDMR in conducerea locala.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.