Baloane, stegulete, confetti, un podium urias pe care au incaput aproape toti liderii partidului si majoritatea candidatilor social-democrati la functiile de primari ale marilor orase sau la cele de sefi de consilii judetene. Acesta a fost joi seara decorul spectacolului de lansare a candidatilor PSD pentru alegerile locale din vara acestui an. De la eveniment n-au lipsit baronii grei ai partidului: Marian Oprisan, Radu Mazare, Constantin Contac sau Nicusor Constantinescu. Si Anghel Iordanescu, ce vineaza postul de presedinte al CJ Ilfov a fost acolo. Totul intr-un spectacol marca Marian Vanghelie, principalul organizator al evenimentului. Maestru de ceremonial a fost insa: seful de campanie al social-democratilor, Miron Mitrea.

Mircea Geoana a vorbit mult. Mai bine de 20 de minute. Bucurestenilor le-a spus ca PSD le propune primar care sa nu-si vanda sufletul "regilor bordurilor" si "mafiei retrocedarilor". Adica pe Cristian Diaconescu. A promis dublarea salariului minim pe economie la 300 de euro si a promis acordarea celei de-a 13-a pensii, incercind sa fie spiritual la adresa dusmanilor politici.

"Dupa ce au praduit parcul Bordei si au distrus si alte spatii, am senzatia ca s-a intamplat ceva si la gradina zoologica. Asistam la aparitia unor animale ca in fabulele copilariei: avem ba papagali, ba buldogi, ba maimute", a comentat Geoana, facind trimitere la liderii PD-L. O parte din sala nu a priceput gluma. Iar Geoana i-a predat in cele din urma microfonul candidatului PSD la Primaria Capitalei, Cristian Diaconescu.

Citeste si:

Aflat la primul discurs in fata multimii in aceasta calitate, Diaconescu nu a parut deloc in apele sale. Cu vocea usor ragusita, social-democratul s-a dezlantuit la adresa administratiei de dreapta care a condus Bucurestiul dupa Revolutie. “Puterea de dreapta ne umileste de 18 ani. Ajunge! Sa plece!”, a tunat candidatul PSD. Care a continuat la fel de vehement: “Sunt hotarat sa pun ordine intr-un oras in care bataia de joc si haosul tin loc de nivel de trai, sa pun capat agoniei. (...) Bucurestiul nu apartine afaceristilor, ci celor din Colentina, din Rahova, din Ferentari. (...) Putem schimba fata cenusie a acestui oras. (...) Putem sa le redam bucurestenilor orasul confiscat de puterea de dreapta. Vreau sa fiu primarul Bucurestiului!”, le-a spus Diaconescu, incercind sa le raspunda celor care i-au pus la indoiala dorinta de a candida.

Dupa care i-a pasat microfonul lui Miron Mitrea, pentru a prezenta lista candidatilor social-democrati la primariile si consiliile judetene ale marilor orase. Printre prezentari, a vorbit putin si presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase. Aceasta a atacat puterea de dreapta si pe presedintele Basescu, cerindu-le pesedistilor sa lupte nu doar pentru salvarea tarii din criza, cit mai ales pentru readucerea partidului la statutul de cea mai puternica formatiune politica.

Fostul presedinte Ion Iliescu a fost si aseara cel mai aplaudat dintre liderii partidului. Invitat in timpul prezentarii candidatilor la microfon de Mitrea, Iliescu le-a predat miilor de pesedisti din sala un curs comprimat de campanie electorala. “Sunteti reprezentantii singurului partid de stanga, social-democrat, care trebuie sa fie exponentul celor multi. Trebuie sa stiti ce inseamna social-democratia, ce inseamna valorile social-democrate”, a spus liderul de onoare al PSD, care a criticat dur sloganul de campanie al partidului: “Mai bine pentru mai multi”. “ Trebuie sa fiti exponentii valorilor de stanga. Sunt de acord ca nu-i corecta formula «Mai bine pentru mai multi». Ce inseamna mai bine pentru mai multi? Cei care sunt la putere au avut grija sa fie mai bine pentru 20%. Daca noi facem mai bine pentru 30% inseamna ca ne-am facut datoria? Asa ceva vrem de la noi? Nu! Trebuie sa fie mai bine pentru toti", a afirmat raspicat Iliescu.