Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat miercuri ca il considera pe Sorin Oprescu suficient de "lucid si loial partidului" incat sa-si dea seama ca o candidatura independenta l-ar indeparta de formatiunea social-democrata, dar ca nu se pune problema excluderii acestuia din PSD, informeaza NewsIn.

"Deocamdata a anuntat doar ca strange semnaturi. Eu eu cred ca este suficient de lucid si de loial partidului care l-a crescut si l-a format sa inteleaga ca acest lucru este un lucru care il indeparteaza de partidul nostru, dar pana la urma este un om matur cu multa experienta, care a candidat de doua ori deja si a pierdut la Bucuresti. Fiecare este liber sa faca ce vrea cu propria sa viata si cu propriul destin politic", a spus Mircea Geoana, intrebat daca el considera ca Sorin Oprescu va merge independent in cursa pentru primaria Capitalei.

Intrebat daca Oprescu va fi exclus din PSD in cazul in care decide sa candideze independent, Geoana a raspuns: "in nici un caz".

"Consiliul National a decis ca Cristian Diaconescu este candidatul partidului nostru, nu el (Sorin Oprescu-n.r.) este cel pe care l-au sprijinit neprecupetit. Alte candidaturi nu sunt problema noastra", a adaugat liderul PSD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.