Marko a atentionat ca, desi PCM nu a prezentat nici un program si nici o lista de candidati in alegeri, contracandidatul UDMR la alegerile locale din acest an nu trebuie ignorat. Presedintele Uniunii a adaugat ca formatiunea pe care o conduce trebuie sa se aplece asupra fiecarei grupari politice din afara formatiunii maghiare, pentru ca in acest fel va putea intelege si corecta pierderea electoratului.

"Scopul UDMR-ului este sa atinga la alegerile din acest an rezultatele obtinute in 2004, sau chiar mai bune. Pentru asta trebuie sa intelegem motivele care au condus la rezultatele slabe obtinute la europarlamentarele din 2007, sa le corectam si sa luam masuri pentru a-i convinge pe aceia care nu au votat UDMR, ci pe altii, sau care nu s-au prezentat la vot, sa aiba incredere in politica noastra", a declarat Marko.