Biroul Executiv Central al PC a decis ieri cu majoritate de voturi sa propuna Biroului Politic al partidului excluderea lui Florin Anghel si dizolvarea conducerii filialei din Prahova, condusa de acesta.

Intr-un comunicat remis de conducerea PC se arata ca excluderea se datoreaza „declaratiilor defaimatoare facute de acesta la adresa partidului”. „BExC al PC a apreciat ca domnul Anghel, prin actiunile sale, a blocat procesul de pregatire al PC pentru alegerile locale din acest an”, se mai precizeaza in comunicatul citat de Cotidianul.

Ziua, scrie ca decizia survine in conditiile in care, cu doar o saptamana in urma, conducerea PC anunta ca liderul PC Florin Anghel, care si-a retras contestatia cu privire la modalitatea de alegere a presedintelui in cadrul Congresului partidului, va primi in subordine departamentul economic si se va ocupa de strategia pentru alegeri a formatiunii.

La acea data, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a pretins ca nu mai exista nicio problema legata de congresul formatiunii, "cazul Anghel" fiind inchis.

Potrivit unor surse din PC, la sedinta de ieri doar cinci oameni s-au abtinut cand a venit vorba ca Anghel sa fie dat afara: Maria Grapini, Ulise Toader, Cristian Popescu Piedone (care a votat si pentru Codrin Stefanescu, cu mandat de la acesta) si Marian Ciurea. „Niciunul dintre cei care s-au abtinut nu a fost, practic, impotriva excluderii. Au fost si voci care au sustinut ca ar trebui doar sa i se retraga sprijinul politic”, a declarat pentru Gandul, purtatorul de cuvant Bogdan Ciuca.

La randul sau, Florin Anghel spune ca sefii PC au incalcat din nou statutul partidului la sedinta de ieri: „Statutul a fost calcat in picioare: trebuia sa fiu judecat in prezenta si nu in absenta, trebuia sa fie vot secret si nu public”. Anghel asteapta Biroul Politic de vineri care urmeaza sa hotarasca daca exluderea ramane sau nu definitiva.

Liderul PC Codrut Seres a declarat pentru Gardianul ca fostul sau coleg a incercat sa rupa PC si a convocat zilele trecut la Sibiu o reuniune la care a invitat fosti si actuali membri de partid carora le-a propus sa intre in Partidul National Democrat Crestin(PNDC), pe care Anghel l-ar fi „cumparat” recent. „Florin Anghel se pregatea sa ne ia o felie din PC ca sa constituie sira PNDC”, a mai spus Seres.

EVZ relateaza ca problemele lui Anghel a inceput la congresul PC, unde acesta a fost contracandidatul direct al Danielei Popa, sustinuta de Voiculescu. El a obtinut 557 de voturi din cele 1.212 valabil exprimate, in timp ce Popa a avut cu 13 voturi mai mult, 570.

El a cerut atunci un al doilea tur de scrutin, pe motiv ca Popa nu ar fi obtinut, conform statutului, 50% plus 1 din voturi. Cererea sa a fost respinsa si infierata de Voiculescu, astfel ca, impreuna cu sustinatorii sai, au parasit lucrarile congresului PC. El a depus o contestatie scrisa, in care a acuzat faptul ca au fost 12 voturi validate in plus.


In cautarea materialului video, care exemplifica stilul dictatorial adoptat in cadrul alegerilor pentru presedintia PC, s-a constatat disparitia acestuia. Clipul a mai fost prezentat pe siteul 9AM in acest articol.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.