Geoana se afla la a 7-a incercare din ultimii 3 ani, de a darama Guvernul, dar de aceasta data este singurul om din partid care-si sustine planurile.

Cea mai recenta incercare a liderului PSD de a scoate Cabinetul Tariceanu din Palatul Victoria a constat intr-o propunere usor hazlie catre conducerea UDMR. In cadrul unei intilniri de luni seara, Mircea Geoana le-a solicitat udemeristilor sa-si dea demisia din Guvern, au declarat pentru Cotidianul surse din UDMR. „Daca-i convingeti pe liberali sa-si dea demisia, plecam si noi“, a fost replica Uniunii, potrivit acelorasi surse. Se pare ca Mircea Geoana a ascultat „sfatul“ UDMR, intrucit, tot luni seara, l-a rugat pe Radu Stroe sa-i convinga pe liberali sa demisioneze, ne-au declarat surse din conducerea PSD. Aceleasi surse spun ca PSD incearca „pe mai multe canale“ sa-i convinga pe liderii PNL de necesitatea unei demisii a Executivului.

Solicitarea lui Geoana transmisa liberalilor vine in contextul in care ceruse luni „demisia de onoare“ a guvernului Tariceanu pentru ca nu mai are sustinere in Parlament. „PSD a decis sa nu mai voteze nici o lege propusa de actualul Guvern“, preciza liderul social democrat, adaugind ca nu va depune o motiune de cenzura, ci va cauta „o solutie politica“. „Daca Guvernul isi va da demisia, putem discuta despre alegeri anticipate si despre devansarea calendarului alegerilor generale spre cele locale“, a mai spus luni Geoana.

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu este de acord cu ideea demisiei Guvernului si organizarii de alegeri anticipate, considerand ca social-democratii nu sunt pregatiti pentru un astfel de demers. Mai mult de atat, Iliescu l-a dat in vileag pe Geoana, declarand ca afirmatiile facute de acesta in fata presei nu corespund cu discutiile care au avut loc in BPN. "A fost putin cam intempestiva aceasta chestiune si nu in spiritul discutiilor noastre. Adica in Biroul Permanent altceva s-a discutat, luand in considerare aceste presiuni sistematice ale presedintelui Basescu asupra Guvernului. Discutia noastra a fost sa analizam toate posibilitatile si sa ne pregatim pentru orice si nu sa provocam noi nici caderea Guvernului, nici alegeri anticipate", a precizat ieri Iliescu, citat de Romania Libera.

Potrivit Gandul, amenintarea lui Geoana ca PSD va boicota, la vot, toate legile Cabinetului Tariceanu a fost ignorata, ieri, de parlamentarii social-democrati. Imediat dupa ce Mircea Geoana a anuntat ca PSD nu mai voteaza nici o lege a Guvernului, doua ordonante de urgenta treceau lejer, si in Senat, cu votul social-democratilor. Atat la Camera Deputatilor, cat si la Senat, mai multe proiecte importante ale Guvernului au trecut tocmai cu ajutorul PSD. La sedinta de vot final, deputatii social-democrati s-au pronuntat alaturi de liberali in favoarea a nu mai putin de 10 din cele 13 proiecte inscrise pe ordinea de zi de ieri.

Nu e prima data cand pesedistii anunta ca vor respinge toate legile Guvernului. In septembrie anul trecut, grupul PSD din Senat anunta ca nu mai are de gand sa aprobe nici o lege venita de la Guvern. „Ne-am decis sa facem opozitie!”, spuneau atunci social-democratii. Opozitia n-a tinut decat o sedinta. Pesedistii au revenit apoi la sentimente mai bune si au trecut majoritatea proiectelor de lege venite dinspre Executiv.

De altfel nu e nici prima data cand Seful PSD se trezeste pregatit de anticipate, astfel el a pus la cale darimarea Guvernului de sapte ori in trei ani. Fie ca ameninta cu motiune de cenzura, fie ca ii roaga pe ministri sa demisioneze, Geoana pretinde ca e mereu gata sa ia puterea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.