Fostul campion mondial la box profesionist Leonard Doroftei a anuntat ca il sustine pe liderul PIN Cozmin Gusa in batalia pentru Primaria Capitalei, precizind, totodata, ca a primit si o oferta de inregimentare in partid.

"Mi s-a facut o propunere de a intra in politica, dar nu am dat inca un raspuns pentru ca pentru mine este o lume necunoscuta deocamdata. Nu am dat inca un raspuns dar cu siguranta il voi sustine pe Cozmin Gusa. E un tinar din generatia noastra. E nevoie si de un om care sa nu mai ia, sa mai si dea ceva. Ar trebui sa avem afacerile noastre si sa intram in politica numai de dragul politicii si nu de a apuca ceva", a declarat Doroftei, citat de 7Plus.

"Cozmin Gusa a venit cu ideea, e un om pe care il apreciez, dar nu am dat inca un raspuns", a precizat Doroftei. Insa, a adaugat el, "va veni si vremea cand voi fi politician si atunci nu voi sta pe ganduri, voi alege PIN. De ce? Pentru ca e un partid care imi place si care isi propune sa ajute lumea".

Dupa cum informeaza Ziua, Leonard Doroftei si-a facut deja si o programa elecotrala. "Primul lucru pe care il voi face va fi ajutorarea persoanelor in varsta. Ma intristeaza foarte mult cand ii vad la batranete, dupa ce au muncit toata viata", a promis Doroftei.

Leonard Doroftei a devenit campion mondial in versiunea WBA in ianuarie 2002, cand l-a invins pe argentinianul Raul Balbi. In 2005, el a anuntat ca a decis sa se retraga din activitate, unul dintre motive fiind acela ca doreste sa petreaca mai mult timp alaturi de familie. Rezident in Canada din 1997, Leonard Doroftei s-a intors in Romania in anul 2004.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.