Asta la o prima vedere, caci, chiar si cosmetizarea realitatii a fost facuta destul de superficial si fara mare spor in recuperarea electoratului traditional PNL. Inceputul anului a fost marcat de oficializarea “concurentei”, adunata sub stindardul “liberalismului adevarat, anti-Tariceanu” a lui Stolojan. Nasterea PLD a zguduit serios PNL, ba chiar, la un moment dat, scindarea a parut inevitabila. Salvator a fost insa, paradoxal, biletelul lui Basescu, sau mai exact biletelul lui Tariceanu pentru Basescu, a carui dezvaluire a dus, taman la timp, la o radicalizare a optiunilor si o strangere a randurilor in jurul presedintelui liberal, reconfirmat aproape in unanimitate la ultimul Congres Extraodinar.

O strangere a randurilor, bazata evident si pe cointeresare dar si pe factorul emotional, care s-a accentuat pe tot parcursul demersului ce viza scoaterea lui Basescu de pe scena politica si de care Tariceanu a profitat din plin pentru a-si consolida pozitia atat in partid, cat si in viata politica. Eliminarea democratilor de la Guvernare, precum si strategia publica duplicitara adoptata de premier in toata aceasta perioada i-au adus acestuia “puncte” suplimentare de simpatie din partea electoratului anti-Basescu in general, si liberal, in special. S-ar putea spune ca Tariceanu a reusit sa “iasa” cel mai bine din acest demers esuat, detasandu-se printr-o neimplicare directa, uneori fatisa, ba mai mult chiar, reusind sa mascheze sub fatada europeana a bunului simt, actul ruperii ADA, pe care a si reusit sa-l motiveze public, ca tinand unilateral de responsabilitatea democratilor.

De la “Moliceanu” la “omniprezentul Tariceanu”

Incepand cu momentul “papionului”, derulat intr-o memorabila emisiune a postului public, Tariceanu a reusit sa se situeze pe pozitii opozante, si in sfarsit, de egalitate, cu presedintele-jucator, prin asumarea, dar doar la nivelul aparentelor, a unui paradoxal rol de lider al Opozitiei prezidentiale. Si astfel, premierul a sters “dintr-un condei” toate calificativele nefavorabile cu care era etichetat de media, concretizate in porecle de genul Razgandeanu ori Moliceanu. Insa, momentul a marcat si o schimbare radicala in atitudinea si viziunea sa, iar primul pas a fost facut prin marginalizarea, deloc intamplatoare, a unor importanti lideri liberali, de baza pana la acea data pe scena publica, precum Crin Antonescu, Norica Nicolai, Puiu Hasotti...

Citeste si:

Iar PNL a inceput sa se transforme, incet-incet, dintr-un partid al liderilor, intr-unul “de buzunar” prim-ministerial. Edificatoare in acest sens a fost ceremonia de sarbatorire a 132 de ani de la infiintarea PNL, prezidata de 3 ministeriabili (printre care, si... ministrul de externe Cioroianu) precum si de premier. Evident ca, in alocutiunile lor, vorbitorii au amintit preponderent de realizarile Executivului si abia-abia au facut cateva referiri la trecutul incarcat de evenimente istorice al partidului, a carui aniversare tocmai o sarbatoreau. La acea ceremonie de la Palatul Parlamentului nu au luat cuvantul nici Mircea Quintus, nici Radu Campeanu, iar din sala au lipsit multi lideri importanti ai partidului, evident, dintre cei care nu se numara printre membrii Cabinetului Tariceanu ll. Cultul personalitatii si promovarea intereselor de grup au devenit din ce in ce mai accentuate, pe masura ce s-au inmultit scandalurile ce vizeaza membrii Executivului. Iar premierul pare sa fi pierdut demult, nu numai simtul masurii, dar si pe cel al realitatii. Si daca, asupra guvernarii, Tariceanu are o viziune mai mult decat optimista, total neancorata in realitate, faptul ca se foloseste de postura sa oficiala de prim-ministru, pentru a-si face campanie personala electorala (nici macar partidului!) indica un cult al personalitatii in plina expansiune. Caci, vizibilitatea premierului, pe toata perioada campaniei pentru europarlamentare a fost extrem de mare, in detrimentul celorlalti lideri, foarte discreti ca prezenta.

Astfel, nu e de mirare ca electoratul liberal percepe aceasta incercare de impunere a unei confuzii dintre imaginea PNL si cea a lui Tariceanu, ca pe o fortare neavenita. Ominiprezenta electorala a premierului, in contextul in care nici macar nu se numara printre candidatii la PE, incearca sa puna in umbra personalitatile liberale de prim rang, marginalizate cu nonsalanta si din pacate, cu buna stiinta.

Pe de alta parte insa, incapatanarea de care premierul da dovada in a mentine in functie persoane ce si-au dovedit in mod repetat incompententa, afecteaza indirect si imaginea partidului, ca sa nu mai vorbim de imaginea tarii, la cele mai inalte niveluri de reprezentare a societatii. Incapatanare, care, din pacate, ridica mari semne de intrebare asupra justificarii ei in spiritul bunei credinte. Orgoliul infruntarii, cu orice pret, a jucatorului de la Cotroceni, nu poate constitui un motiv viabil pentru o guvernare ineficienta si nu tine loc de programe si proiecte de aderare, ori de masuri economice reale, atat de necesare cresterii nivelului de trai. Scuze nu pot constitui nici alte motive precum, promovarea unor oameni ce nu au nicio tangenta cu domeniul pe care-l gestioneaza, ori promovarea unor interese personale...

In ciuda campaniei acerbe, foarte vizibile (si mai mult ca sigur, foarte costisitoare), desfasurate in ultimele saptamani, imaginea Executivului este extrem de sifonata, iar perceptiile negative se rasfrang in primul rand asupra partidului. Poate ca este momentul ca si PNL sa traga o linie si sa faca anumite bilanturi. Poate...Unele bilanturi pot genera surprize.