Conducerea Camerei a decis ieri sanctionarea deputatilor care au absentat de la sedinta de marti a Parlamentului, in cazul in care acestia nu prezinta o scutire avizata de liderul de grup. In caz contrar, parlamentarii vor fi penalizati cu aproape 2 milioane de lei vechi, bani ce vor fi opriti din indemnizatie, informeaza NewsIn.

"Cei care nu vor aduce o cerere avizata de liderul grupului si aprobata de catre Biroul Permanent vor primi aceasta sanctiune stabilita de regulamentul comun. Este a 21-a parte din indemnizatia parlamentara. Sanctiunile nu sunt egale pentru ca cei care au anumite functii au o indemnizatie mai mare", a spus secretarul Biroului Permanet al Camerei, deputatul PSD Ioan Munteanu.

La intrebarile jurnalistilor, deputatul a afirmat ca un salariu de deputat, care nu are functii in plus este "undeva in jur de 35-37 de milioane". Un calcul simplu arata ca cei care au absentat sunt pasibili de a fi sanctionati cu aproximativ 1.700.000 de lei vechi.

Dupa cum afirma Ioan Munteanu, vor fi sanctionati parlamentarii care nu vor depune cererea mentionata mai sus "pana la perioada in care se stabileste indemnizatia".

Sedinta comuna a Parlamentului dedicata infiintarii unei comisii de antena organizata ieri a fost sistata din lipsa de cvorum, iar 115 deputati si 58 de senatori au fost declarati absenti nemotivat, urmand sa li se taie din salariu.

Anuntul a starnit nemultumirea majoritatii grupurilor parlamentare. Pana si peremista Lia Olguta Vasilescu a criticat decizia colegului de partid, Lucian Bolcas, spunand ca sedinta comuna de ieri a fost convocata cu numai jumatate de ora inainte, cand parlamentarii erau in comisii si dezbateau bugetul. Ea a cerut insa o situatie a democratilor absenti.

"Nu cred ca toti stam cu telefoanele deschise cand suntem la aceste comisii. A veni cu o propunere de sanctionare dupa ce au fost niste deficiente de organizare mi se pare absolut nedrept", a intervenit democratul Valeriu Tabara.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.