APADOR CH si Monica Macovei, presedinta acestei organizatii, au sesizat joi Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la falsificarea unor fluturasi ai CPC si in care candidatii la Parlament considerati incompatibili au fost inlocuiti.

Potrivit sesizarii penale transmise Parchetului instantei supreme, reclamantii cer identificarea si trimiterea in judecata a autorilor acestor falsuri. Autorii sesizarii precizeaza ca se vor constitui parte civila in dosar, cerand zece miliarde de lei.
Fluturasii intitulati "Un ghid pentru alegerea parlamentarilor" au fost si sunt distribuiti in toate judetele tarii prin intermediul unora dintre organizatiile membre ale Coalitiei pentru un Parlament Curat (CPC). Potrivit sesizarii, in ultimele zile in diverse judete din tara - printre care Timis, Sibiu, Bistrita, Iasi, Ilfov, Buzau -, precum si in Bucuresti au fost pusi in circulatie sub numele Coalitiei fluturasi-pirat, realizati in conditii grafice identice cu cele ale brosurilor adevarate, elaborate si tiparite de Coalitie.

Falsurile poarta semnatura organizatiilor membre ale Coalitiei si numele liderilor acestor organizatii, dar candidatii au fost inlocuiti. "Astfel conducatorilor organizatiilor Coalitiei, mie, ca presedinte al APADOR-CH, si mie personal ne sunt atribuite fapte pe care nu le-am savarsit (conceperea, tiparirea si distribuirea fluturasilor-pirat mincinosi) de natura a ne expune unor sanctiuni la cererea persoanelor mentionate in fluturasii mincinosi", se arata in sesizare.

Citeste si:

Prin fluturasii falsi sunt aduse "grave calomnii" candidatilor opozitiei, in special celor din Alianta D.A., "in termeni agresivi si personali, care nu au nici o legatura cu monitorizarea facuta de Coalitie", in timp ce candidatii PSD, PUR si PRM lipsesc din cuprinsul acestor buletine, sustine sursa citata. "Acesta este un indiciu care conduce spre autorii/instigatorii/complicii contrafacerilor, respectiv persoane din sau in legatura cu candidatii PSD+PUR si PRM, pentru ca acestia aveau un interes direct la contrafacerea fluturasilor in favoarea lor", se argumenteaza in plangere.
Potrivit aceleiasi surse, fluturasii falsi fie nu au adresa site-ului la care pot fi verificate informatiile din Ghidul electoral al Coalitiei, fie au trecuta o pagina-fantoma, care nu se deschide.

Monica Macovei cere - in numele APADOR-CH, dar si in nume propriu - identificarea autorilor si tragerea lor la raspundere penala, precum si cercetarea distincta a provenientei si legalitatii fondurilor folosite pentru conceperea, tiparirea si distribuirea fluturasilor contrafacuti, precum si a operatiunilor desfasurate pentru tiparirea si distribuirea acestora.
In sesizare se arata ca "exista informatii - neverificate - conform carora la Iasi fluturasii-pirat mincinosi se tiparesc la tipografia «24 Ore», iar la Bucuresti la tipografia «Intact»". "Asteptam ca dumneavoastra sa verificati aceste informatii si sa actionati conform legii impotriva autorilor, complicilor si instigatorilor", se mai spune in sesizarea adresata procurorului general al Romaniei, Ilie Botos.

"Actiunea reclamata in aceasta plangere a incalcat si libertatea de exprimare (...) de a raspandi informatii si idei, precum si dreptul publicului de a le primi, incalcandu-se astfel, pe langa Constitutia Romaniei, si drepturile constitutionale specifice statului de drept", se arata in plangere, facandu-se referire la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Avand in vedere circumstantele acestei situatii, reclamantii solicita cercetarea urgenta a aspectelor semnalate atat la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si la nivelul parchetelor din judetele in care au fost distribuiti fluturasii mentionati. Ei mai solicita Parchetului sa efectueze o urmarire penala "completa, rapida si eficienta".