- Domnule Campeanu sunteti unul dintre fondatorii PNL. Au fost 17 ani zbuciumati pentru liberali. In ultimul sondaj CURS, sunteti cotati cu 6%, pe cand PD este cotat cu 40%. Cum va explicati aceste rezultate?

- Acest aflux de sondaje, care se fac in Romania este o absurditate, ca sa nu zic ca este un element de ridiculizare a politicului. Nici in America, unde sondajele sunt mai folosite decat in Europa, nu exista intensitatea acestora, ceea ce inseamna ca toate sunt facute cu anumite interese. De aceea eu nu pot sa iau in seama cu toata seriozitatea indicatiile acestor sondaje. Eu n-am vazut acest sondaj dar faptul ca PNL e cotat cu 7% si PD cu 40% mi se pare ridicol. PNL are cel putin tot atatea personalitati pe lista pentru europarlamentare cat si PD. Nu cred ca democratii detin 40%, dar daca ei au la ora actuala o oarecare trecere la opinia publica, ea este doar in masura-n care este partidul presedintelui Traian Basescu, care se bucura inca - desi cred ca nu pentru multa vreme - de simpatia unei parti a opiniei publice mai putin informate si atunci aceasta simpatie se rasfrange direct asupra PD, care prin el insusi, prin valoarea si ideile sale politice, nu are niciun motiv, niciun argument sa creada ca are 40% in sondaje.

- Este capabil actualul lider Calin Popescu Tariceanu sa revigoreze un partid atacat din toate partile?

- Eu il sustin pe Calin Popescu Tariceanu, pentru ca sunt convins ca el poate sa refaca Partidul National Liberal, care a fost zdruncinat foarte puternic, incepand cu guvernarea CDR, continuand cu presedintia domnului Stoica, care a fost nefasta si cu cea a domnului Stolojan, care a transformat PNL intr-un partid de functionari kaghebisti. Cu Taricenu, partidul revine la ceea ce trebuie sa fie: un partid politic veritabil, cu istoria proprie, cu pozitia si ideologia sa. PNL a intrat intr-un guvern de coalitie pe picior de inferioritate in CDR, aceasta situatie a continuat si s-a ajuns la depolitizarea completa. PNL in CDR nu mai era un partid ci o adunatura de veleitari pentru diferite posturi. Cu Stolojan a fost si mai rau, el nefiind un om politic. Ar fi bine ca Stolojan sa vada de interesele domniei-sale economice si ale familiei sale si sa nu faca politica. Odata cu venirea lui Tariceanu - sunt convins si de aceea il sustin - PNL va reveni la conditiile normale ale unui partid politic, care reprezinta o anumita conceptie, un anumit program de guvernare, un anumit ideal social si care stie sa respecte interesul national. In schimb, PD a venit prin efractiune din PSD, incercand sa-si gaseasca si ideologia si pozitia pe esichierul politic romanesc. Este un partid care avea origini de stanga, care vrea sa fie neoliberal, popular si de centru-dreapta si care n-a avut niciodata o identitate.

- Nu credeti ca actualul cabinet este legat la maini datorita faptului ca trebuie sa negocieze pentru adoptarea fiecarei legi?

- Ca om care a trait 17 ani in Occident si a facut politica acolo, pot sa va spun ca negocierile acestea sunt facute in mod normal in toate Parlamentele. Exemplul cel mai clar este parlamentul german, unde un partid de stanga este asociat cu un partid de dreapta. Intelegerea pentru anumite legi intr-un Parlament civilizat nu este niciun fel de tradare a unui proiect, asa cum spun unii analisti. Conform regulilor unei democratii constructive, un dialog si o colaborare legislativa in Parlament pentru elaborarea unor legi care se inscriu in programul de guvernare, sunt normale.

Citeste si:

- Cat de mare este pericolul reprezentat de populismul si demagogia unor actori politici pentru scena politica romaneasca?

- Exista un pericol extraordinar de mare in acest populism si in aceasta demagogie de cea mai simplista natura care se face astazi. Acest lucru e foarte grav pentru viitorul politic al tarii pentru ca poporul roman, venit dupa o experienta comunista de 46 de ani, avea nevoie de o experienta democratica, care sa-i dea educatia si cunostiintele neceare pentru o viata politica in libertate. Toate aceste lucruri care exista de doi ani jumatate nu fac decat rau evolutiei pozitive a Romaniei.

- Poate PNL sa ia in calcul dupa alegeri o alianta cu PSD, in conditiile in care vor trebui sa creeze o contrapondere la PD, care e in crestere in sondaje?

- Aceasta chestiune nu s-a discutat niciodata si nu pot sa va raspund la intrebare. Fiecare merge pe linia lui la alegeri. Ceea ce se va intampla dupa, vom vedea in functie de interesul national, de echilibrul social si politic si de bunul mers al democratiei in Romania.

- Va rezista cabinetul Tariceanu pana la alegerile la termen din 2008?

- Daca Parlamentul dovedeste intelepciune, va rezista. Cabinetul Tariceanu a avut realizari serioase cu toate criticile de rea-credinta. Si de ce sa nu-l lase sa continuie? Eu cred ca e bine pentru Romania ca acest guvern sa ramana unde e. Una dintre realizarile sale este evolutia economica a tarii, care merge bine. Investitiile straine dar si cele romanesti au crescut. Asta inseamna ca exista o activitate economica buna. De asemenea, celebra lege a pensiilor pusa acum pe tapet, este o realizare. Ea trebuia facuta mai demult, dar nu s-a putut. Lucrurile astea nu se fac cu intrebari privind sursele de finantare, legate de provenienta banilor. Banii se vor gasi si s-au gasit pentru aceasta chestiune sociala imperios necesara. Pe de alta parte intrarea Romaniei in Uniunea Europeana este o realizare, la care au contribuit sigur si guvernele anterioare, dar trebuie sa recunoastem ca actualul Cabinet a desavarsit acest proces foarte important.