Cotidianul "Evenimentul Zilei" a publicat ieri fragmente din stenogramele a cinci sedinte ale Delegatiei Permanente a PSD, care au avut loc in perioada 29 septembrie - 8 decembrie 2003. Autenticitatea acestora, negata vehement de liderii partidului de guvernamant, care le-au calificat drept "atacuri murdare", puse la cale de Alianta PNL-PD, a fost insa confirmata de catre Cozmin Gusa, pe atunci secretar general al PSD. El le-a declarat reporterilor "Evenimentului Zilei" ca a participat la una dintre sedinte si ca "stenograma este corecta". Guse a demisionat din PSD in 2003 si a fost cooptat in conducerea Partidului Democrat.

Conform stenogramelor publicate ieri, institutiile statului - Autoritatea Nationala de Control, Curtea de Conturi, Ministerul Justitiei, Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului, Ministerul de Interne - sunt folosite ca instrumente in batalia politica si electorala. Florin Georgescu, vicepresedinte al PSD, cere sa aiba control asupra dosarelor care pleaca de la Curtea de Conturi spre instantele ordinare. "(...) dosarul ala nu va mai ramane la Curte, unde mai dadeam si eu telefoane sa se inchida cum trebuie". Functionarilor Curtii de Conturi li se solicita sa discute cazurile mai intai cu mai marii partidului, iar la inchiderea exercitiilor financiare sa caute eventualele probleme de dinainte de venirea la putere a PSD . Pentru a abate atentia de la coruptii din propriul partid, Nicolae Vacaroiu propune scoaterea unor dosare in care sa fie implicate persoane din PNL si din PD.

Ministrul Justitiei de atunci, Rodica Stanoiu, isi dorea demult sa primeasca acceptul pentru a da drumul dosarului Flotei lui Basescu. In plus, vorbeste de cateva dosare "tari si importante", care nu au fost puse pe rol pentru ca in ele sunt implicate si nume din PSD.

Adrian Nastase este suparat pe presedintele APAPS, Ovidiu Musetescu, pentru ca acesta ar acoperi "toate povestile cu privatizarea din perioada 1997-2000". "Pai, ai venit cu o singura chestiune din care sa rezulte ca a fost o privatizare care nu a fost in ordine? (...). Iti iei, iti pregatesti hartiile, pentru ca intram in campania electorala", il apostrofeaza premierul. Musetescu se scuza, explicand ca a predat "toate hartiile acelor institutii care pot sa faca investigatiile astea". Nastase il chestioneaza imediat pe ministrul de Interne, Ioan Rus. Replica lui Rus este "nu mi-a dat nimica". Musetescu se disculpa reamintind faptul ca a trimis toate documentele pe care le avea in legatura cu Petromin. Nastase nu se lasa convins si ii spune ca este de datoria presedintelui APAPS nu doar sa trimita toate documentele pe care le are, ci si sa specifice, concret, "punctele" nevralgice.

Inclusiv fondurile acordate Romaniei de catre Fondul Monetar International sunt distribuite cu gandul la viitoarele alegeri. Mass-media li se cere obedienta fata de putere. Celor care nu se supun total li se readuce din cand in cand aminte de facilitatile, sponsorizarile si reclamele pe care le-au primit. Televiziunii de stat, dar si celor particulare, li se transmit indicatiile telefonic. Secretarul general al Guvernului, Serban Mihailescu, selecteaza inclusiv reporterii Pro TV. Nu o place pe Camelia si il vrea pe Velciu.

Adrian Nastase propune ca oameni de incredere ai PSD sa stea in studiourile televiziunilor si sa aleaga doar imaginile care au girul partidului. Pentru un control cat mai eficient al mijloacelor de informare in masa el propune constituirea unor echipe de cate 10 oameni care sa "discute cu cate o televiziune" si a cate sapte pentru fiecare ziar.

Seful Executivului este nemultumit si de faptul ca TVR a prezentat cazul unei persoane care a murit "din cauza ca sistemul nostru sanitar este la pamant". Premierul este de parere ca ar fi fost mai bine daca materialul ar fi continut referiri la "cum a fost in perioada anterioara, cat s-a dat la sanatate, ce s-a intamplat in ultimele saptamani, deci ar trebui un mesaj de reactie de la nivelul ministerului".

Hildegard Puwak - fostul ministru al Integrarii - este de parere ca Legea transparentei este excesiv de permisiva. Ea ii sugereaza lui Nastase sa se gandeasca la posibilitatea amendarii legii, pentru ca "le da jurnalistilor dreptul ca in 24 de ore sa aiba acces la orice dosarel". "Sa mai vedem o data lucrurile astea", vine replica lui Nastase.

Felul in care televiziunea publica a reflectat sarbatoarea de 1 decembrie 2003 i-a displacut primului ministru. Jurnalul de ora 7.00 din ziua respectiva nu a inceput cu stirea despre Ziua Nationala, cum bine a facut Radio Romania. "La televizor nimic, si avem opt corespondenti sau nu stiu cati platiti de guvern, care trebuiau sa ne arate", exclama Nastase.

Liderii partidului de guvernamant au gandit minutios, inca din 2003, acordarea tuturor pomenilor electorale - dublarea pensiilor pentru agricultori, doua milioane de lei la hectar...

PSD s-a folosit inclusiv de reprezentanti ai bisericii pentru a convinge populatia sa voteze la referendumul pentru Constitutie. Unii dintre cei care au refuzat sa se implice au fost "convinsi" telefonic chiar de catre primul ministru.

Pentru atragerea electoratului de la tara, Nicolae Vacaroiu propunea, conform stenogramei sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 20 octombrie 2003, luarea unor imprumuturi de sute de milioane si deschiderea de santiere in toata tara. Vacaroiu spunea ca, desi taranul nu are ce manca, daca ii faci "drumul in fata curtii, (...) ala e fericit".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.