In termen de cateva zile, dupa o analiza a actualei situatii politice si a unor consultari cu alte formatiuni parlamentare, partidul va decide daca va vota sau nu, in plenul celor doua Camere reunite, pentru suspendarea si, respectiv, demiterea sefului statului. Oricare ar fi acesta, hotararea liderilor PRM - asa cum a precizat, ieri, viceliderul sau, Lucian Bolcas, va lua in calcul doua elemente principale: recentele jocuri politicianiste de culise ale PNL, PSD si PD, precum si ultimele doua avize cu caracter consultativ, emise saptamana trecuta de Curtea Constitutionala.

Vicepresedintele executiv al PRM, deputatul Lucian Bolcas, a tinut sa respinga, ieri, public - cu mandat de la liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, toate speculatiile aparute in ultimele zile in mass-media, potrivit carora partidul s-a razgandit si nu va mai vota pentru demiterea lui Traian Basescu, in conditiile in care se numara printre initiatorii Actului de suspendare. Acesta a tinut sa nuanteze pozitia partidului, aducand in schimb o serie de argumente juridice, dar si de natura politica. "Noi nu ne-am razgandit, noi ne-am gandit. Nu am tratat aceasta problema ca pe un joc parlamentar, pentru ca este vorba de institutia Presedintelui Romaniei", a accentuat viceliderul PRM. Motivul: "Din pacate, de la data la care am solicitat demiterea lui Traian Basescu, au intervenit o serie de elemente. In acest moment, s-a creat o situatie noua, prin anumite jocuri ale unor persoane ce incearca sa manipuleze scena politica, dar si prin ultimele doua decizii ale Curtii Constitutionale. Nu vrem sa se profite de buna credinta a PRM, iar alte partide politice sau persoane sa-si faca jocul la adapostul nostru".

Viceliderul PRM a refuzat initial sa-i nominalizeze pe autorii jocurilor de culise, aratand ca o va face la momentul potrivit, pentru ca, in final, sa precizeze ca ei pot fi gasiti atat printre social- democrati si liberali, cat si printre democrati, iar actiunilor lor privesc mai degraba sfera economicului, a intereselor personale, decat cea a politicului. Ezitarile Partidului Romania Mare pornesc din temerea ca, la ora actuala, s-ar urmari crearea unei situatii periculoase pentru Romania, la adapostul actiunii de demitere a sefului statului.