In replica, PSD, PNL si PC s-au declarat sustinatori ai votului uninominal , dar au cerut ca acesta sa fie introdus prin proiect de lege. De altfel, aceste partide au avansat chiar varianta procedurii de urgenta, reactivand imediat Comisia pentru Codul Electoral. Incercand sa braveze, liderul PSD, Mircea Geoana, a vorbit chiar de posibilitatea introducerii acestui tip de vot incepand chiar cu alegerile pentru Parlamentul European din 13 mai.

Propunerea a fost insa ridiculizata de PNL, PD si PLD care se indoiesc de "sinceritatea" demersului social-democratilor. PRM si UDMR nici nu vor sa auda de vot uninominal, singurii, care au paruti interesati de aceasta varianta, fiind conservatorii.

PD nu crede in "sinceritatea "PSD

Vicepresedintele PD, Ioan Oltean, nu crede in sinceritatea propunerii facute de presedintele PSD, Mircea Geoana, potrivit careia votul uninominal ar urma sa fie introdus inca de la alegerile pentru Parlamentul European. "Geoana incearca pe toate caile posibile sau imposibile sa convinga guvernul sa amane alegerile. Din punctul nostru de vedere, alegerile nu mai pot fi amanate. Ele au fost stabilite pentru 13 mai si asa trebuie sa ramana", a declarat pentru A.M.Press vicepresedintele PD.

Intrebat de ce ar vrea PSD-ul sa amane neaparat alegerile, Oltean a apreciat ca social-democratii se tem de confruntarea cu electoratul si, din acest motiv, folosesc diverse subterfugii pentru a amana verdictul urnelor. "Noi, Partidul Democrat, am sustinut si sustinem votul uninominal, dar in mod realist. Nu putem introduce votul uninominal la alegerile europarlamentare, care au loc peste doua luni, din moment ce nici macar nu avem o lege in Parlament pe aceasta tema. Intervin aici o serie de dificultati organizatorice. Daca trecem la vot uninominal, guvernul trebuie sa regandeasca circumscriptiile electorale, ori acest proces nu poate avea loc peste noapte", a incheiat Ioan Oltean.

PLD , sceptic

La randul sau, fostul presedinte al PNL, Valeriu Stoica, actualmente membru in conducerea Partidului Liberal Democrat, nu este in principiu impotriva introducerii sistemului de vot uninominal inca de la alegerile pentru Parlamentului European - asa cum a propus PSD - dar are indoieli in privinta sinceritatii propunerii. "In ce ma priveste, eu sunt adeptul votului uninominal la orice alegeri. Ramane insa de vazut daca nu cumva aceasta propunere a lui Mircea Geoana nu este decat un mijloc prin care sa obtina amanarea alegerilor europene", a declarat pentru A.M.Press Valeriu Stoica.

Citeste si:

Intrebat care este opinia sa in legatura cu initiativa PSD, liderul peledist s-a aratat sceptic fata de onestitatea propunerii. "Eu personal, inclin sa cred ca PSD si Mircea Geoana nu sunt foarte sinceri cand propun asa ceva, dorind de fapt amanarea alegerilor. Repet insa, ca adept al votului uninominal, nu ma pot opune aprioric acestei initiative", a conchis Stoica.

PNL respinge propunerea

Vicepresedintele pentru strategie si probleme politice al PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri pentru A.M.Press ca formatiunea din care face parte nu a luat deocamdata in discutie propunerea PSD privind introducerea sistemului de vot uninominal inca de la alegerile europarlamentare.

"Totusi, din punctul meu de vedere, propunerea PSD nu este de sustinut pentru ca la alegerile europarlamentare nicaieri in Europa nu se fac alegeri cu vot uninominal, ci pe liste. Europenii aleg acest sistem de vot deoarece sunt preocupati in primul rand de reprezentivitatea partidului si nu de persoana desemnata. De asemenea, cred ca acest sistem de vot asigura o legatura mai stransa intre ales si alegator", a precizat liderul liberal. El considera ca nici data sau calendarul pentru alegerile europarlamentare nu trebuie schimbate.

PC, n-ar zice nu

Propunerea PSD privind introducerea votului uninominal la alegerile pentru Europarlament a gasit imediat sustinerea Partidului Conservator. Purtatorul de cuvant al acestei formatiuni politice, deputatul Bogdan Ciuca, a declarat pentru A.M.Press ca PC nu poate sa nu fie de acord cu ideea in cauza, din moment ce parlamentarii conservatori au sustinut in cadrul comisiei pentru elaborarea Codului Electoral necesitatea introducerii sistemului de vot uninominal la alegerile pentru Parlamentul European.

"Din pacate, la momentul respectiv, nu am gasit sustinere din partea colegilor de la alte partide. Noi nu am renuntat niciodata la idee si vom sustine orice initiativa care sa duca la introducerea cat mai rapida a votului uninominal", a afirmat Bogdan Ciuca. Intrebat daca nu cumva exista riscul ca introducerea votului uninominal sa intarzie - din cauza procedurilor parlamentare greoaie - organizarea scrutinului europarlamentar, purtatorul de cuvant al PC a afirmat ca cele care trebuie sa primeze sunt prioritatile