Intreaga clasa politica a condamnat in termeni duri initiativa Consiliului National al Secuilor (CNS) de a organiza un referendum neoficial privind autonomia Tinutului Secuiesc. Demersul a fost catalogat ca fiind ilegal si neconstitutional, chiar si de presedintele Traian Basescu, dupa intrevederea cu omologul sau ungar, László Sólyom. Acesta a subliniat: "Si Ungaria si eu personal sprijinim acele initiative care se desfasoara in cadrul Constitutiei". In mod paradoxal, conducerea PSD Mures a sustinut ca Traian Basescu este vinovat de a fi permis CNS sa treaca ilegal la consultarea maghiarilor din Harghita, Covasna si Mures.

UDMR nu-si asuma, dar sprijina

UDMR este intr-o situatie ingrata. Liderii Uniunii nu pot renega dezideratul propriului electorat, pe care l-au fructificat in campania electorala. In acelasi timp, UDMR trebuie sa accepte criticile de neconstitutionalitate avansate de partenerii de guvernare pentru a ramane alaturi de acestia.

De altfel, Marko Bela a sustinut zilele trecute ca este de acord cu autonomia teritoriala, dar nu aproba referendumul organizat de CNS. Marko a explicat ca in Romania Legea referendumului nu permite un astfel de referendum, organizat de autoritatile locale sau alte organisme privind autonomia teritoriala, astfel ca nu exista cadrul legal pentru a organzia o astfel de actiune.

"Declaratiile liderilor UDMR in legatura cu faptul ca UDMR nu sprijina referendumul sunt doar declaratii politicianiste. In mediul rural, tacit UDMR sprijina referendumul. (...) UDMR nu-si asuma politic referendumul intern, dar intr-o comunitate locala primarul sau consilierul local nu poate sa actioneze impotriva vointei comunitatii", a explicat duminica vicepresedintele CNS, Ferencz Csaba.

El a sustinut, ca daca UDMR ar fi actionat, in decursul anilor, in favoarea autonomiei Tinutului Secuiesc, atunci Consiliul National Secuiesc si Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) nu ar exista, fiindca nu ar avea obiect de activitate. Ferencz a adaugat ca UDMR ar fi trebuit sa participe direct la referendumul intern pe tema autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, initiat de CNS in mai multe zone ale judetelor Covasna, Harghita si Mures, iar pentru ca liderii Uniunii au refuzat acest lucru UDMR a pierdut in fata electoratului. Consultarea maghiarilor din Covasna, Harghita si Mures a inceput sambata si se va intinde pe parcursul a catorva saptamani, urmand sa se incheie in jurul datei de 15 martie.

Autoritatile locale au declarat ca nu sunt de acord cu acest referendum, insa au aratat ca nici nu poate fi suspendat pentru ca nu are valoare juridica. Rezultatele partiale au aratat ca majoritatea celor chestionati s-au pronuntat in favoarea autonomiei.

Statul va aplica fara ezitare Constitutia

Romania nu va accepta niciodata alte modele decat cele pe care si le-a ales si care sunt in deplina concordanta cu standardele europene, a avertizat Basescu.

"Referendumul pentru autonomie teritoriala este ilegal", a afirmat ieri presedintele Traian Basescu, in conferinta de presa comuna cu presedintele Ungariei, László Sólyom. Basescu a apreciat ca evenimentele care se petrec in judetele Mures, Covasna si Harghita incalca prevederile Constitutiei Romaniei "Pot sa va spun ca atat timp cat va ramane o testare a vointei populatiei, putem spune ca este ce se afirma.

Dar cand cei care astazi fac teste - nu intelegem foarte bine, cu rabdarea statului roman, cu Constitutia, ce testeaza dansii - in momentul in care incearca sa valorifice rezultatul acestui asa-zis test sau referendum ilegal, statul roman va aplica fara ezitare Constitutia si legile statului, iar responsabilitatea va apartine celor care acum realizeaza un act neconstitutional, pe teritoriul unui stat national, unitar, indivizibil si, sa nu uitati, un stat suveran", a sustinut Basescu.

El a aratat ca, in Romania, toti cetatenii statului roman sunt obligati sa respecte Constitutia "in baza careia sunt recunoscute cele 18 minoritati, reprezentate in Parlament prin automatism, in baza careia se adreseaza in limba materna in instante, optional invata in limba materna si o Constitutie care garanteaza dreptul de a-si pastra si perfectiona obiceiurile si traditiile".

Presedintele a aratat ca Romania nu va accepta niciodata alte modele decat cele pe care si le-a ales si care sunt in deplina concordanta cu standardele europene. "Asteptam cu nerabdare sa vedem primii parlamentari romani intrati prin automatism constitutional in Parlamente ale statelor Uniunii Europene", a continuat seful statului.

Ungaria nu se amesteca

La randul sau, presedintele László Sólyom a afirmat ca Ungaria nu se poate amesteca in treburile interne ale altui stat: "Si Ungaria si eu personal sprijinim acele initiative care se desfasoara in cadrul Constitutiei". Sólyom a aratat ca Ungaria are o pozitie ferma fata de drepturile ce trebuie acordate minoritatilor ce traiesc pe teritoriul unui stat. Seful statului maghiar a explicat ca auto-guvernarea are multe forme care depasesc autonomia culturala, fiind posibila o formula de asociere a structurilor de conducere locale, de exemplu.

"Un presedinte al Ungariei nu se poate amesteca in treburile interne ale unui alt stat suveran. In acelasi timp, avem o pozitie ferma privind drepturile ce li se cuvin acelor comunitati etnice care traiesc pe teritoriul unui stat, atat ca si colectivitati, cat si ca indivizi", a mai spus presedintele ungar.