Tariceanu a declarat ca aceasta data a fost cea mai agreata de liderii partidelor parlamentare care au participat la intalnire. "Pentru Romania este pentru prima data cand se face un exercitiu de alegeri pentru Parlamentul European, iar subiectele de interes european sunt putin cunoscute pentru o parte din electoratul roman.

De aceea va trebui facut un efort intens de a atrage si sensibiliza opinia publica referitor la importanta acestor alegeri, pentru ca altfel riscam sa avem o rata scazuta de participare, ceea ce nu ne dorim. Ar fi bine ca Romania, care pana in prezent a avut o cota foarte inalta de sustinere pentru integrarea in UE, sa se manifeste si la alegerile viitoare la fel", a conchis Tariceanu.

PD si PNL, candidaturi separate?

Liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, a declarat, ieri, citat de Rompres, ca in Consiliul National de Conducere al Aliantei D.A. va trebui lamurita problema modului in care PD si PNL vor candida in alegerile pentru Parlamentul European. Radulescu a subliniat ca aceasta chestiune tine de politica din Alianta si nu putea fi abordata in discutiile pe care premierul Tariceanu le-a avut cu liderii partidelor parlamentare cu privire la alegerile pentru PE.

Pe de alta parte, Radulescu a spus ca in discutiile care au avut loc la Palatul Parlamentului reprezentantii formatiunilor parlamentare au fost de acord ca aceste alegeri sa se tina cat mai repede.
"Toti am estimat ca undeva la inceputul lunii mai ar fi bine sa se desfasoare alegerile pentru PE. S-a cazut de acord ca data sa fie 13 mai. Exista criterii tehnice care fac sa nu putem, de exemplu, sa facem alegerile in februarie. Asta pentru ca de la momentul in care se incep procedurile pana in momentul in care se tin alegerile trebuie sa treaca minimum 90 de zile" - a precizat liderul democrat.

El a catalogat drept "constructive" discutiile de ieri dintre seful guvernului si liderii partidelor parlamentare cu privire la organizarea scrutinului electoral pentru legislativul european.

La randul sau, liderul UDMR, Marko Bela, a precizat ca "s-a discutat de continutul proiectului privind alegerile pentru PE si de faptul ca trebuie sa adoptam urgent acest proiect si am stabilit o data posibila a alegerilor, si anume 13 mai. Bineinteles ca guvernul va decide, dar cu totii am optat pentru data aceasta", a afirmat Marko Bela.

Citeste si:

Geoana sustine ca Tariceanu a deschis subiectul anticipatelor

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, la finalul intalnirii premierului Calin Popescu-Tariceanu cu liderii formatiunilor parlamentare, ca, pe langa stabilirea datei de 13 mai pentru organizarea de alegeri pentru legislativul european, in cadrul reuniunii, primul-ministru "a ridicat si problema anticipatelor", care a fost comentata de reprezentantii tuturor partidelor."O alta discutie adiacenta, dar la fel de importanta, din punct de vedere politic si electoral, a fost daca exista sau nu in Europa practica suprapunerii alegerilor europene cu alegeri nationale, in cazul nostru cu alegeri anticipate sau cu un eventual referendum national", a afirmat Mircea Geoana.El a sustinut ca este foarte posibil ca anticipatele sa nu aiba loc in prima parte a anului viitor.

"Evident, am fi avut optiunea sa mutam alegerile europene pentru la toamna si sa ne concentram pentru eventuale alegeri anticipate in aceasta primavara. Se pare ca la nivelul partidelor parlamentare prima preferinta a fost mai puternica", a afirmat liderul PSD.

"Este o practica europeana si, oricat ar fi Romania de exceptionala, probabil ca nu putem sa incepem noi sa rupem regula europeana. Din punct de vedere al referendumului, eu am ridicat acest subiect, pentru ca practica europeana indica ca alegerile europene sa fie tinute etans de orice alta tema nationala, alegeri sau referendum national. A fost o discutie exploratorie", a declarat Mircea Geoana.

Guvernul dezminte informatia

Premierul Calin Popescu-Tariceanu nu a ridicat problema alegerilor anticipate in timpul discutiilor pe care le-a purtat cu liderii partidelor parlamentare, a declarat, purtatorul de cuvant al guvernului, Oana Marinescu.

"Acest subiect a fost adus in discutie de senatorul Gheorghe Funar, care l-a intrebat pe primul-ministru care este opinia lui despre posibilitatea organizarii de alegeri anticipate concomitent cu scrutinul pentru Parlamentul European", a afirmat Oana Marinescu.Purtatorul de cuvant a subliniat ca premierul si-a reafirmat punctul de vedere asupra neoportunitatii organizarii alegerilor anticipate, in conformitate cu declaratiile publice pe care le-a facut pana acum. "Domnul Geoana nu a participat la aceasta intalnire de la inceput si probabil nu a prins toate discutiile", a precizat Oana Marinescu.