Scenariul ii apartine deputatului PIN Lavinia sandru, care a declarat, ieri, ca Gyorgy Frunda (UDMR), Marcu Tudor (PRM), Cristian Radulescu (PD), serban Mihailescu (PSD), Mona Musca (exclusa din PNL) au fost absolviti de acuzatiile de politie politica dupa ce, timp de mai bine de-o luna de zile, liderii partidelor amintite au negociat intens acest lucru cu membrii Colegiului.

"Aceste negocieri incep sa dea roade si politicienii incep sa fie spalati", a spus sandru, citata de Mediafax. Ea a aratat ca fiecare dintre reprezentantii partidelor politice din Colegiu are responsabilitatea unui verdict favorabil pentru politicianul din acelasi partid, al carui dosar este cercetat. In cazul deputatului Mona Musca, a sustinut sandru, responsabilitatea "spalarii" sale revine reprezentantului presedintiei in CNSAS, pentru ca ea a pierdut sprijinul PNL.

Potrivit vicepresedintelui PIN, cei cinci alcatuiesc primul pachet pentru care s-au purtat si se poarta, in continuare, negocieri, pentru ca politicienii sa fie "curati si albi ca lacrima". Lavinia sandru a aratat ca la sedinta de joi a CNSAS au fost "spalati" primii doi politicieni - Gyorgy Frunda si Cristian Radulescu -, "doua personaje despre care stim foarte clar ca au avut dosar de retea". Ea i-a indicat pe social-democratul Viorel Hrebenciuc si udemeristul Verestoy Attila ca fiind unii dintre negociatorii cu CNSAS.