Theodor Stolojan este tinta urmatoare a excluderilor din PNL, dupa Mona Musca si Ioan Ghise. Procesul a fost accelerat de suspendarea lui Atanasiu, liberalii parand hotarati sa scape definitiv de factiunea pro-prezidentiala din partid.

Pretextul a fost oferit de modul in care Stolojan a comentat suspendarea ministrului Apararii.

Consilierul a aparat actiunea lui Traian Basescu apreciind-o ca legala, iar PNL n-ar trebui sa o interpreteze ca o actiune de rafuiala politica.
"Daca infractiunea de care este acuzat, in legatura cu folosirea DGIA pentru urmarirea unui consilier prezidential, nu este adevarata, ministrul Atanasiu n-ar fi avut decat sa-si iertare public si atunci cazul s-ar fi inchis. Asa, daca nu a facut atunci acest gest, sa vedem acum ce declara in fata justitiei, ce a vrut atunci sa spuna despre informatiile pe care i le-a furnizat despre un consilier prezidential, serviciul de informatii al armatei", a declarat fostul presedinte al PNL.

Scrisoarea deschisa, avanpremiera excluderii

Conform unor surse din PNL citate de agentia Mediafax, presedintele PNL-Bucuresti, Ludovic Orban, va transmite saptamana viitoare filialei din sectorul 2 o cerere de excludere din partid a lui Stolojan.

"Stolojan este, probabil, unul dintre liberalii care vor merge catre partidul prezidential, despre care vorbea grupul de la Potcoava", ar fi spus Orban.
Un prim-pas oficial catre excludere este reprezentat de o scrisoare deschisa catre Stolojan trimisa de senatorul Radu Campeanu, unul din "seniorii" partidului, si deputatul Cristian Adomnitei, presedintele Tineretului National-Liberal.
"Niciodata nu ne-am fi putut imagina ca un fost presedinte al PNL, un om care a condus mai bine de 2 ani destinele partidului nostru, poate face atat de mult rau liberalilor.

Din pacate, de mai bine de un an si jumatate, prin faptele si declaratiile dumneavoastra nu numai ca nu ati mai sprijinit PNL, ci ati actionat sistematic impotriva formatiunii care v-a propulsat in prim-planul societatii romanesti", ii reproseaza cei doi lui Stolojan. Campeanu si Adomnitei nu au omis sa-i impute si atitudinea in cazul Atanasiu.

"Ce ne-a dezamagit cel mai mult a fost ultima aparitie televizata, cand, cu ipocrizie si vadit subiectivism, i-ati atacat din nou pe liberali si ati sustinut si argumentat cel mai grav atac la adresa PNL - suspendarea din functie a ministrului Teodor Atanasiu.

Atitudinea dumneavoastra dovedeste ca de fapt sunteti doar consilier prezidential, nu si liberal", se arata in scrisoarea deschisa.
Documentul semnat de Campeanu si Adomnitei arata ca, dupa excluderea Monei Musca, noua tinta este Theodor Stolojan. O alta confirmare a venit din partea liderului grupului deputatilor PNL, Crin Antonescu.

In diatriba indreptata impotriva presedintelui Traian Basescu pe marginea suspendarii lui Atanasiu, Antonescu i-a atacat si pe agentii de influenta prezidentiali din PNL adaugand: "Sper sa nu mai fie in PNL in curand".

Liberalism in afara PNL

In replica, Stolojan a afirmat ca scrisoarea primita este un gest propagandistic si ca va lansa in curand, alaturi de Valeriu Stoica, o platforma pentru reformarea PNL, indiferent ce decizie se va lua privind o eventuala excludere.

"Sa nu uitam ca, astazi, valorile liberale si ale liberalismului nu mai tin doar de partidul liberal. Aceste valori sunt universale, sunt impartasite de multe partide indiferent daca sunt de centru-dreapta, centru sau centru-stanga. Nu trebuie sa fi neaparat membru PNL pentru a fi liberal si a avea ca valori valorile liberale", a precizat Stolojan.
Declaratia sa sugereaza ca fostul presedinte liberal ia in considerare crearea unei alternative liberale in afara partidului si confirma suspiciunile conducerii PNL privitoare la crearea unui partid care sa adune factiunile proprezidentiale.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.