Chiar daca a fost avertizat "voalat" de liderii liberali, presedintele Traian Basescu a demonstrat ieri ca prefera sa simta gustul dulce al razbunarii si l-a taxat pe ministrul apararii, Teodor Atanasiu. El a trimis ministrului justitiei, Monica Macovei, in temeiul prevederilor Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, cererea privind inceperea procedurilor legale pentru urmarirea penala a ministrului apararii.

Un comunicat al administratiei prezidentiale precizeaza ca presedintele a decis acest lucru motivat de concluziile raportului intocmit de Comisia speciala instituita in urma sesizarii facute de catre Parchetul General pentru analiza plangerilor penale impotriva lui Atanasiu.

In ceea ce priveste plangerea facuta de consilierul prezidential Adriana Saftoiu, comisia a apreciat ca sunt necesare investigatii suplimentare, pentru a se stabili daca cele declarate de ministrul Atanasiu, ca are "o intreaga directie de informatii care ii spune ce pleaca de la doamna Saftoiu de la Cotroceni, pe surse credibile din preajma palatului", se confirma.


Comisia a stabilit ca si faptele reclamate de deputatul PSD Eugen Bejinariu, privind actiunile de lobby politic efectuate de Directia de Informatii a Apararii, se confirma si ca sunt necesare investigatii suplimentare, iar in ce priveste telegramele trimise de ministru atasatilor militari, referitoare la retragerea din Irak, trebuie sa se stabileasca daca Atanasiu a savarsit sau nu vreo infractiune.

Citeste si:

In comunicat se mai spune ca ministrul a fost informat de presedintele Basescu despre decizia sa printr-o scrisoare, dar nu se precizeaza nimic referitor la suspendarea din functie a acestuia, asa cum cere Constitutia.

Raspunsul ministrului a fost prompt si scurt. "Am luat act de decizia presedintelui Romaniei luata in temeiul Legii 115/1999, privind responsabilitatea ministeriala. Este o decizie rationala, solicitata de mine inca de la inceput, pentru ca nu doresc sa fiu tratat preferential, ci sa fiu considerat un simplu cetatean al tarii.

Precizez, din nou, ca nu am nimic de ascuns in privinta aspectelor care urmeaza a fi cercetate, am incredere in justitia romana si in neimplicarea politicului in actele pe care le infaptuieste".