Partidele parlamentare, cu exceptia PD, nu sunt de acord cu prelungirea interimatului la conducerea SRI si SIE.

PNL, PSD, PRM, UDMR si PC avertizeaza, la unison, asupra faptului ca parcurgerea procedurilor parlamentare necesare adoptarii pachetului legislativ privind siguranta nationala va dura destul de mult. In plus, peremistii si conservatorii il acuza pe presedintele Basescu ca e priceput doar la "sforarii" si ca incearca "o semilovitura de stat".

Secretarul Comisiei pentru Aparare a Camerei Deputatilor, liberalul George Scutaru, a apreciat, ieri, ca persoanele care detin interimatul la conducerea serviciilor de informatii sunt loiale sefului statului si ca Traian Basescu urmareste intarirea controlului prezidential asupra institutiilor respective. "Practic, vom avea, cam patru luni de zile, militari in fruntea serviciilor. Adjunctii care detin interimatul sunt persoane puse in functie, anul trecut, de presedintele Basescu, sunt persoane loiale domniei sale", considera Scutaru. El sustine ca pachetul legislativ privind siguranta nationala va putea fi promulgat, cel mai devreme, in noiembrie, procedurile parlamentare fiind destul de complexe.

"Ca liberali, credem ca trebuie sa existe dezbateri in procesul de elaborare a legilor securitatii nationale, pentru ca este un subiect foarte sensibil, care nu trebuie adjudecat in spatele usilor inchise, doar cu implicarea serviciilor secrete, asa cum s-a incercat la inceputul anului", a mai spus George Scutaru. Deputatul liberal s-a referit si la rolul pe care il mai are Comunitatea Nationala de Informatii, seful statului afirmand, la constituirea CNI, in noiembrie 2005, ca noul organism va integra informatiile venite de la serviciile secrete. "Acum ni se arata ca exista haos in activitatea institutiilor si ma intreb, in consecinta, ce rol mai are CNI", a aratat Scutaru, care il suspecteaza pe Basescu ca "incearca sa se spele pe maini" de responsabilitate.

Reprezentantul PD in comisia SRI, senatorul Cristache Radulescu, a contestat decizia adoptata, ieri, de aceasta comisie. Radulescu a sustinut ca numerosi parlamentari au absentat de la sedinta comisiei si nu exista cvorumul necesar votarii unei rezolutii.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.