Politica pasilor marunti practicata de UDMR, prin care formatiunea incearca sa se canalizeaza pe un singur subiect pentru a-si atinge scopul, se vede si in cazul statutului minoritatilor. Vazand ca simplele reamintiri ale intelegerilor cu democratii nu dau roade, udemeristii ii santajeaza acum pe reprezentantii PD ca vor avea grija ce legi vor vota sau nu vor vota de acum inainte.

De cand a inceput vacanta parlamentara, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Depuatatilor, Marton Arpad (foto), bombardeaza coalitia cu declaratii acuzatorii prin care reclama "batjocura" la adresa minoritatilor. Dezamagit ca adoptarea legii nu s-a produs nici in sesiunea parlamentara extraordinara, udemeristul s-a gandit sa ii avertizeze pe democrati ca nu le vor vota propunerile care nu sunt prioritare pentru integrarea europeana sau pe cele care nu sunt incluse in programul de guvernare.

"Din moment ce exista parlamentari care cred de cuviinta sa nu respecte intelegerile, fie ele verbale sau scrise, de ce UDMR ar reactiona diferit? Prin urmare, vom avea o aplecare mai mare asupra unor legi venite din partea altora... si nu vom mai da nici noi votul celor care nu ne vor sustine cu votul lor", a spus ieri, la Sfantu Gheorghe, Marton Arpad, referindu-se la situatia in care statutul minoritatilor nu va fi adoptat nici in sesiunea urmatoare.
"PD nu-si respecta programul de guvernare!"
Inamicul numarul unu care se opune adoptarii legii privind statutul minoritatilor nationale este, dupa parerea UDMR, partidul condus de Emil Boc.

Citeste si:

"Daca PD ar fi respectat promisiunile facute inainte de a ajunge la putere, statutul minoritatilor ar fi fost adoptat deja", a spus Marton Arpad, care a adaugat ca atunci cand a spus ca, formatiunea sa nu va vota unele legi, se referea "mai ales" la cele ale democratilor. In plus, udemerisii ii acuza pe liderii PD ca nu sunt in stare sa isi respecte programul de guvernare si nici intelegerile pe care le au cu ceilalti parteneri din coalitia de guvernamant. "La ce sa ne mai asteptam, cand liderii PD au declarat chiar la microfon ca unele puncte din programul de guvernamant ar putea fi gresite?", ne-a declarat Marton Arpad. Acesta s-a plans si de faptul ca unele proiecte precum finantarea partidelor parlamentare sau infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate au gasit imediat sprijin politic, in timp ce legea sustinuta de ei este amanata de cateva luni bune.

Strategie de convingere

Desi a precizat ca nu exista o strategie concreta prin care incearca sa ii convinga pe partenerii de coalitie sa adopte statutul minoritatilor, Marton Arpad a recunoscut ca aceste declaratii sunt mijloace care ar putea sa dea rezultate. "Degeaba incerc acum, in vacanta, sa alerg dupa anumite persoane sa stabilesc intelegeri. Eu, deocamdata, cred ca cea mai buna solutie este sa mergem pe varianta de intelegere, dar in vacanta nu avem decat arma declaratiilor", a incheiat Marton Arpad, precizand ca afirmatiile santajiste facute ieri sunt "absolut normale".