PSD sustine ca ministrul Apararii, Teodor Atanasiu trebuie sa-si asume raspunderea pentru criza prin care trece ministerul apararii si sa demisioneze.

Purtatorul de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a declarat ca "utilizarea structurilor de stat pentru indeplinirea unor obiective de partid, aprobarea efectuarii unor actiuni de lobby folosind ofiteri din directia de contraspionaj, utilizarea cifrului de stat in direct la televiziune, sunt doar cateva elemente extrem de grave care ar trebui sa-l determine pe ministru sa paraseasca aceasta functie".

Cristian Diaconescu e de parere ca strangerea de semnaturi pentru retragerea trupelor romane din Irak este un "demers populist".

"Aceasta idee ne face de ras ca tara", a declarat purtatorul de cuvant al PSD.
Cristian Diaconescu a mai spus ca "ar fi ridicol ca soldatii romani sa coboare steagul si sa paraseasca teatrul de operatiuni pe ascuns".

El a adaugat acest lucru ar demonstra ca "actuala conducere de la Bucuresti nu stie sa conduca, si nu stie ce inseamna sa actionezi in numele unei tari puternice".
In opinia senatorului PSD, prezenta trupelor romanesti in Irak "ne-a facut sa ne simtim egali cu mai marii lumii".
Cristian Diaconescu a declarat ca decizia PNL de a organiza un referendum si reducerea dezbaterii publice doar la nivelul costurilor organizarii acestui referendum in comparatie cu costurile mentinerii trupelor aduce Romania in derizoriu.

"Si premierul, si partidul sau sunt prea nesemnificativi intr-un joc politic international. Prin acest gest neasteptat, va ramane in mintea tuturor faptul ca Romania a luat o decizie neclarificata. Nu te impiedica nimeni sa-ti consulti populatia prin referendum, nu te impiedica nimeni sa pleci din Irak. Dar nu aceasta este miza. Miza este Romania, cu o conducere pe care nu o va mai tine minte nimeni dupa consumarea acestui episod. Romania ramane deficitara, si nimeni nu are dreptul sa lase aceasta tara cu un deficit de credibilitate", a conchis purtatorul de cuvant al PSD.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.