Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Galca, a prezentat miercuri in fata senatorilor si deputatilor un raport privind activitatea CSM si starea justitiei.

Iulian Gilca a declarat ca realizarea unui sistem judiciar independent, coerent si eficient este posibila numai prin colaborarea dintre autoritatile statului.
Presedintele CSM spune ca in anul 2005 instantele de judecata au solutionat cu operativitate 85% din dosare si ca peste 95 % dintre hotararile judecatoresti au devenit definitive si irevocabile, fara sa fie atacate.

Procentul arata, in opinia domnului Galca, faptul ca participantii la procese au incredere in actul de justitie dar ca imaginea sistemului judiciar mai are de suferit.
Singurele puncte slabe prezentate in raportul CSM se refera la deficitul de personal in sistemul judiciar.
Presedintele CSM, Iulian Galca, spune ca ar trebui sa se gaseasca o alta solutie pentru ocuparea functiilor din magistratura - in afara celor obtinute prin concurs deoarece "sunt atat de multe concursuri in sistemul judiciar romanesc incat incepe sa fie o povara pentru judecatori".

Domnul Galca considera ca "poate ar fi cazul sa gasim in plan legislativ o alta forma de promovare, o alta formula de ocupare a functiilor de conducere - sigur cu respectarea criteriilor obiective de selectie, in asa fel incat cei mai buni magistrati sa fie promovati".
'Disponibilitatea magistratilor si judecatorilor de a-si face datoria'

La sedinta comuna a celor doua camere parlamentare a participat si ministrul justitiei, Monica Macovei.
In interventia sa ea a afirmat ca, in acest moment, CSM nu are capacitatea institutionala sa faca fata tututor atributiilor, precum realizarea inspectiilor la toate instantele din tara.

Ministrul Justitiei a precizat ca - in prezent - independenta justitiei este garantata de lege si ca de acum incolo calitatea actului de justitie depinde, in cea mai mare masura, de disponibilitatea judecatorilor si magistratilor de a-si face datoria.

Monica Macovei afirma ca desi multe probleme s-au rezolvat - in principal cele de natura administrativa, increderea oamenilor in justitie este in continuare scazuta.
Doamna Macovei a vorbit si despre vulnerabilitatile sistemului judiciar.

Ele se regasesc, spune doamna Macovei, "in partea administrativa, in modul in care arata o instanta si modul in care esti primit acolo, dar si in atitudinea functionarilor publici si magistratilor fata de justitiabili".

Problematic - a mai spus ea - este si "accesul la informatiile pe care oamenii le au despre justitie, despre instanta de judecata, precum si relatia pe care o stabilesc cu instanta de judecata. E foarte important ca magistratii si personalul auxiliar sa inteleaga sa faca o mult mai buna comunicare cu oamenii, pentru ca sunt serviciu public."
Monica Macovei afirma ca este foarte important ca administrarea instantelor sa fie mai eficienta si precizeaza ca managementul instantelor nu este bun si transparent in toata tara, asa cum se arata in raportul CSM.

Eforturi trebuie facute - spune Monica Macovei - in clarificarea raspunderii disciplinare a magistratilor si in unificarea practicii judiciare ceea ce inseamna ca la cazuri asemanatoare trebuie date solutii judecatoresti asemanatoare.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.