Deși nu a fost incă desemnat oficial de Alianța D.A. candidat la Primăria Capitalei și nici nu are nevoie de semnături din partea alegătorilor pentru a putea candida, liberalul Ludovic Orban a inceput stringerea acestora. "Avem ca obiectiv stringerea de la bucureșteni a cel puțin 500.000 de semnături, numărul aproximativ de voturi cu care Traian Băsescu a ciștigat Primăria", a declarat Orban. Pentru acest lucru, au fost mobilizate 60 de echipe de voluntari pentru cele șase sectoare, fiecare echipă fiind formată din cel puțin patru membri. Cei care vor stringe semnături va trebui să ii convingă pe bucureșteni că Ludovic Orban este candidatul care le reprezintă cel mai bine interesele, prezentindu-le succint programul acestuia de administrare a celui mai important oraș din țară. "Convingeți-i pe bucureșteni că Bucureștiul rămine al Alianței", le-a recomandat Orban voluntarilor. Candidatul oficial al Alianței D.A. va fi desemnat, conform protocolului, in urma unui sondaj ce va fi efectuat in februarie. Acesta va stabili candidatul cu cele mai mari șanse de a ciștiga.