Ministrul Culturii și Cultelor, Mona Muscă, le-a cerut parlamentarilor liberali, la intilnirea acestora de simbătă de la Brașov, să inceapă demararea unei anchete privind libertatea de exprimare din Societatea Romană de Radiodifuziune și Societatea Romană de Televiziune. Punctul de vedere al ministrului a fost susținut și de premierul Tăriceanu, care a adus aminte că pe vremea in care liberalii și democrații erau in opoziție au reclamat de nenumărate ori "lipsa de echidistanță a Radioului public și a Televiziunii publice". Motivul acestei luări de poziție din partea celor doi lideri liberali este faptul că mai mulți jurnaliști ai celor două instituții au reclamat in ultimul timp controlul politic exercitat asupra lor in perioada regimului anterior. "Vrem ca Parlamentul să analizeze și să-și spună părerea asupra a ceea ce s-a intimplat", a conchis premierul Tăriceanu.

Răspunsul președintelui-director general al Televiziunii Romane, Valentin Nicolau, nu a intirziat, acesta acuzindu-l pe șeful Executivului de faptul că incearcă să găsească motive pentru a-l schimba din funcție, pentru a numi in locul lui pe "cineva pe care să-l poată apela zilnic". El a admis totuși că Legea de organizare și funcționare a SRTV "este defectă" și că "in tot acest timp a produs efecte nocive pentru dorința de independență a Televiziunii publice față de presiunile politice".