Razboiul de uzura dintre Noua Alianta si PD continua. Liberalii, sustinuti de UDMR, s-au apucat sa critice ministrii PD. La rindul lor, ministrii PD i s-au plins lui Boc de proasta comunicare cu premierul Tariceanu.

La intilnirea de ieri cu senatorii puterii, premierul Calin Popescu Tariceanu a incercat sa arunce vina pentru problemele privind ordonanta DNA pe ministrul Justitiei, Monica Macovei, ministru sustinut de PD. "Sint semnale privind neconstitutionalitatea unor texte din ordonanta DNA", a declarat Tariceanu, adaugind ca prevederea potrivit careia DNA are abilitatea de a ancheta si parlamentari ar putea intra in contradictie cu unele prevederi ale Constitutiei. "Nu vreau sa ma erijez in jurist, este rolul ministrului Justitiei sa defineasca corect aceste elemente, sa aduca corecturile necesare. Nu vreau sa se intimple acelasi lucru cum s-a intimplat cu pachetul de legi de reforma a Justitiei anul trecut", a continuat Tariceanu.

Hardau si Miclea la raport

Alti doi ministri ai PD au fost atacati inca de luni. Conducerea PNL a luat in discutie, luni seara, un document elaborat de deputatul Cristian Busoi intitulat "Disfunctionalitati majore la 14 luni de la preluarea guvernarii in functionarea Ministerului Educatiei si Cercetarii". Potrivit analizei, nici unul dintre cei doi ministri PD - Mircea Miclea sau Mihail Hardau - nu au atacat si nu au demascat abuzurile din perioada guvernarii PSD si nu au verificat contractele incheiate in perioada Cabinetului Nastase. Documentul urmeaza sa fie discutat in Alianta. Tot luni, premierul Tariceanu s-a intilnit cu seniorii PNL, pentru a discuta problemele legate de fuziunea cu PD. Concluzia a fost: fuziune cu pastrarea numelui de PNL, a identitatii si doctrinei liberale si continuarea apartenentei la Internationala liberala, ceea ce ar insemna de fapt o comasare prin absorbtie a PD.

Frunda vede anticipate

Atacurile la demnitarii PD sint sustinute si de liderii UDMR. Acestia si-au aratat supararea pe ministrul Monica Macovei, pe care o acu-za de "abuzuri repetate". "Prima care a gresit este Macovei. Ea a facut primul abuz. Nu a respectat Constitutia. Macovei si Daniel Morar au gresit", a declarat ieri Marton Arpad, liderul grupului UDMR din Camera. La rindul lui, senatorul Gyorgy Frunda ii acuza pe democrati ca vor sa declanseze alegeri anticipate. "E clar ca se pregatesc aceste alegeri anticipate. Oamenii ne-au dat mandat pe patru ani, dar sint partide care au analizat si au ajuns la concluzia ca vor cistiga din aceste alegeri. Ii condam pe colegii care au avut un ton nationalist, prin care incearca, in vederea unor alegeri anticipate, sa cistige electoratul din Transilvania", a declarat senatorul Gyorgy Frunda, adaugind ca partidul de care vorbeste este PD.

Blonda de la Palatul Victoria

In timp ce PD o aducea in partid pe "blonda de la Cotroceni", Calin Popescu Tariceanu a adus-o la Palatul Victoria pe "blonda de la Parchet". Luni, Elena Udrea, cea care a declansat scandalul telefonului dat de premier procurorului general, Ilie Botos, in cazul Patriciu, a intrat in PD. Tot atunci, Viorica Stoica, procurorul care l-a acuzat pe Ilie Botos ca a impiedicat audierea lui Traian Basescu in dosarul fraudarii alegerilor, a solicitat CSM transferul in cadrul Guvernului la Departamentul de Lupta Antifrauda. Solicitarea va fi luata in discutie pe 16 februarie.

PD si-a asmutit ministrii

In sedinta Biroului Permanent al PD de luni, patru ministri ai PD s-au plins de comunicarea proasta pe care o au cu premierul Tariceanu si de faptul ca de multe ori se trezesc la sedintele de guvern ca trebuie sa voteze ordonante care nu le-au fost prezentate in prealabil. Ei i-au cerut lui Emil Boc sa intervina pe linga Tariceanu pentru a rezolva aceasta problema. Pentru a-si consolida imaginea de victima si de partid care lupta impotriva coruptiei, la aceeasi sedinta, democratii s-au hotarit ad hoc sa reactiveze un proiect de lege mai vechi, lansat de Adriean Videanu, care propune verificarea averilor demnitarilor dupa impozitele platite.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.