"Mai aflam si noi din presa despre intentiile colegilor nostri. De exemplu am aflat ca Guvernul vrea sa-si asume raspunderea pe o serie de legi din Justitie, alaturi de pachetul privind reforma Sanatatii", a declarat Marko. In plus, liderul maghiar s-a aratat surprins ca pana in acest moment, de la inceputul anului nu a avut loc nici o sedinta a Consiliului National de Coordonare a Coalitiei, aceasta in conditiile in care saptamana viitoare debuteaza noua sesiune parlamentara. Marko Bela a spus ca, in afara de legile sanatatii, nu considera oportun asumarea raspunderii guvernamentale si pe alte proiecte legislative. "Am auzit si argumente destul de ciudate, de genul ca Parlamentul le-ar putea respinge. Si ce daca? Daca aceasta e vointa Parlamentului, el le va schimba. Sunt idei bizare si foarte periculoase. Parlamentul este forumul legislativ suprem si trebuie sa respectam acest lucru", a spus liderul maghiar.

Acesta a afirmat chiar ca partenerii de coalitie ar forta Constitutia daca si-ar asuma raspunderea pe un pachet care sa contina legislatie din mai multe domenii. Dar Marko Bela are si obiectii mai specifice. De exemplu, acesta nu considera oportun o lege a lustratiei, asa cum vor liberalii, considerand ca principiile acesteia ar trebui sa se regaseasca in modificarile legii accesului la propriul dosar. "N-as face o lege separata pentru lustratie. Acest lucru e strans legat de institutia care raspunde de cercetarea dosarelor, de CNSAS", a spus presedintele UDMR.

Partenerii de Coalitie ai UDMR au reactionat diferit la criticile lui Marko Bela. Daca liberalii par mai impaciuitori, democratii s-au aratat deranjati de faptul ca liderul maghiarilor s-a plans presei, si nu a discutat aceste probleme in Guvern. Bogdan Olteanu, ministru pentru relatia cu Parlamentul, ne-a declarat ca prioritatile legislative stabilite la inceputul saptamanii vor fi prezentate cat mai curand posibil si partenerilor de coalitie la viitorul CNC, a carui data nu a fost inca stabilita. Ioan Oltean, vicepresedinte PD, ne-a declarat ca Marko Bela a cam exagerat, spunandu-si pasurile intr-o conferinta de presa.

Citeste si:

"Domnul Marko cunostea foarte bine intentiile Aliantei, noi am mai discutat aceste lucruri. Iar obiectiile de neconstitutionalitate pe care acesta le ridica sunt neintemeiate. Probabil face aceste critici gandindu-se ca am fi putut sa ne asumam raspunderea si pe Statutul Minoritatilor, lucru pe care nu-l putem face, proiectul, fiind deja intr-o faza legislativa prea avansata", ne-a declarat deputatul PD.

Criticile lui Marko nu l-au ocolit nici pe Mircea Geoana. Acesta l-a acuzat pe liderul PSD ca foloseste cartea nationalista pentru a deturna atentia de la criza interna din partidul sau. Liderul UDMR le-a transmis fostilor parteneri de guvernare ca prin aceasta atitudine risca sa strice buna imagine pe care au dobandit-o chiar datorita guvernarii alaturi de UDMR. "Inca exista alternativa, si in cazul PSD, de a deveni un partid european sau de a-si pastra retorica nationalista. Prin colaborarea cu UDMR, intre 2000 si 2004, ei au reusit sa-si schimbe imaginea si sa aiba un mesaj pozitiv. Prin aceste declaratii si atitudini conjuncturale, risca acum sa-si demoleze aceasta imagine si sa alunece in o alta directie, sa se apropie de PRM", a conchis Marko Bela.