Silvian Ionescu, cel care va fi instalat astazi in functia de prefect al municipiului Bucuresti, a declarat pentru ziarul "Curentul" ca principala sa sarcina - una de "grad zero" - este cea de a organiza alegerile pentru fotoliul de primar general al Capitalei. In acest sens, Silvian Ionescu a sugerat posibilitatea amanarii datei la care va avea loc scrutinul, programat initial pe 10 aprilie.

"Aceasta data, stabilita de un guvern condus de primul-ministru interimar Eugen Bejinariu, va fi analizata sub toate aspectele. Sunt mai multe argumente pentru modificarea datei alegerilor pentru Primaria Generala, printre care si faptul ca aceasta cade in Postul Pastelui. Voi prezenta propunerea mea ministrului administratiei si internelor si primului-ministru", a precizat Silvian Ionescu.

Acesta a mai mentionat ca va fi un "umil slujitor al bucurestenilor" pe durata mandatului, ca nu va mai repeta greselile predecesorilor - "nu va mai fi circ electoral cu descinderi televizate prin piete", ca va urmari aplicarea legilor cu impartialitate si obiectivitate si ca prefectura va fi o institutie "transparenta".

Ionescu preia astazi fraiele Prefecturii Bucuresti de la predecesorul sau, Dan Alexandru Darabont. Silvian Ionescu are 53 de ani, este absolvent al Facultatii de Comert Exterior al Academiei de Studii Economice, Bucuresti si al programului de perfectionare al Institutului National de Administratie. Presedinte al Organizatiei Sector 3 a PD, Ionescu este, din 2003, membru al CNA al Aliantei DA PNL-PD.