Liderul Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, a lansat ieri, la parlament, o dezbatere cu tema "Politica rasariteana a Romaniei dupa decizia de amplasare a bazelor militare americane", la care au fost invitati parlamentari, fosti ministri de externe si analisti.

Dupa vechiul sau obicei, Geoana a intarziat la discutie mai bine de jumatate de ora, dar nu a fost mare pierdere, pentru ca a trebuit sa vorbeasca in fata unei sali aproape goale. Doar cativa pesedisti de frunte s-au grabit sa ajunga la intalnire: senatorul George Maior, fostul negociator cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, si analistul politic Bogdan Chireac. Mai tarziu li s-a alaturat si liberalul Radu Campeanu care a fost pus in dificultate de invitatul special al dezbaterii, profesorul Charles King, autor al mai multor lucrari de specialitate privind zona Marii Negre, care a decis sa vorbeasca in engleza. Este de notorietate faptul ca senatorul Campeanu nu cunoaste aceasta limba.

Mircea Geoana si-a motivat demersul public invocand lipsa de strategii de politica externa a diplomatiei autohtone, dupa depasirea etapei in care Romania si-a folosit potentialul geostrategic. "Intrebarea e ce facem dupa aceasta etapa", a afirmat Geoana, aratand ca "atat Romania, cat si Occidentul nu au o strategie pentru spatiul geopolitic din zona Marii Negre".

Profesorul Charles King a spus, la randul sau, ca este necesara o dezvoltare a politicii externe privind Moldova, Ucraina si Turcia. Totusi, discutia a continuat mai mult pe problema relatiilor cu Republica Moldova, Geoana precizand ca aceasta are nevoie de un sprijin pe care nu vrea sa il accepte de la tara noastra, care ar trebui sa catalizeze un grup de prieteni pentru Moldova, asa cum a facut in trecut si pentru Georgia. De asemenea, liderul PSD a punctat necesitatea de a atrage Partidul Comunist din Moldova catre socialistii europeni, la fel cum ar trebui sa faca si partidele de dreapta din Romania, ajutandu-i pe liberalii moldoveni sa se integreze in familia partidelor europene.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.