Conducerea PSD a decis sa nu conteste bugetul de stat la Curtea Constitutionala, desi il considera "pagubos si nerealist". Potrivit purtatorului de cuvant al partidului, Cristian Diaconescu, Biroul Permanent al formatiunii a hotarat ca "acest act normativ trebuie asumat de premier si Guvern in forma in care a fost adoptat, paguboasa pentru Romania". In opinia sa, bugetul este "o minciuna a actualei puteri", pentru ca porneste de la indicatori falsi, fapt pentru care cetatenii Romaniei vor avea de suferit.

In schimb, social-democratii ii cer presedintelui Traian Basescu sa ramana consecvent si sa nu promulge Legea bugetului. Decizia Biroului Permanent vine dupa ce, saptamana trecuta, Mircea Geoana i-a trimis o scrisoare sefului statului prin care l-a rugat sa nu promulge Legile privind bugetul de stat si asigurarile sociale de stat pe 2006.

Atitudinea PSD strica insa planurile PRM, care a anuntat inca de saptamana trecuta ca va contesta bugetul. Fara sprijinul social-democratilor insa formatiunea lui Vadim nu va putea ataca proiectul de lege la Curtea Constitutionala, pentru ca nu au numarul necesar de semnaturi. Potrivit legii, o astfel de contestatie are nevoie de sustinerea a minimum 50 de deputati si 30 de senatori. Iar PRM are doar 32 de deputati si 19 senatori. Corneliu Vadim Tudor spunea la sfarsitul saptamanii trecute ca daca PSD nu ii va sustine, inseamna ca acest partid face "alte jocuri politice".

Citeste si:

Ieri, deputatul Lucian Bolcas a acuzat PSD ca are o pozitie ambigua. Potrivit acestuia, reprezentantii PSD au sesizat, si ei, aspectele de neconstitutionalitate ale Legii bugetului de stat si ieri ar fi trebuit ca reprezentantii celor doua formatiuni sa analizeze posibilitatea atacarii impreuna a bugetului la Curtea Constitutionala.

Pe de alta parte, social-democratii au decis sa depuna, in perioada urmatoare, o plangere in contencios administrativ prin care va fi contestata decizia de infiintare a Comunitatii Nationale de Informatii. "Din punct de vedere legal, CSAT, ca si presedintele Romaniei, nu are dreptul la o initiativa legislativa si cu atat mai mult de a lua o decizie pentru a crea o noua institutie", a spus Cristian Diaconescu.

El a aflat insa cu surprindere ca PRM le-a luat-o inainte si a depus deja o astfel de plangere la sfarsitul saptamanii trecute. In opinia sa, cele doua demersuri nu au nici o legatura. "Ma bucur ca PSD mai invata ceva de la noi", a spus in schimb, deputatul PRM Lucian Bolcas.