"Daca noi vom avea majoritatea in ambele Camere, intelegerea care este prevazuta in acordul de constituire a USL este ca presedintia Camerei Deputatilor sa revina PSD sau ACS (Aliantei de Centru Stanga - n.r.) si presedintia Senatului ACD (Aliantei de Centru Dreapta - n.r.) si atunci, avand in vedere ca detin si in prezent aceasta functie, este foarte probabil sa candidez din nou", a declarat Crin Antonescu intr-un interviu acordat Agerpres.
Pe de alta parte, Antonescu este de parere ca la viitoarele alegeri europarlamentare PNL si PSD ar trebui sa candideze separat pe liste.
"Din punct de vedere formal, legal, exista posibilitatea unei liste comune si la alegerile europarlamentare, urmand ca dupa ce aceste alegeri au loc alesii PSD de pe lista comuna sa mearga in grupul socialist, alesii liberali la grupul liberal. Eu cred insa ca, pe cat putem sa estimam si acum, pentru ca mai sunt aproape doi ani sau un an si jumatate pana in vara sau primavara lui 2014, este mai probabil sa candidam pe liste separate cu acel prilej, care sa identifice si mai bine profilul, doctrina si programul fiecarei formatiuni", a afirmat presedintele PNL.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Se va mai scumpi berea artizanală? Ce spune Alexandru Bănescu, producătorul...
Sursa: retail.ro
-
Libra Bank introduce inteligența artificială generativă în aplicația de...
Sursa: futurebanking.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei
Sursa: wall-street.ro
-
Fratele regretatei Mădălina Manole, reproșuri dure la adresa juraților de la...
Sursa: kudika.ro