Mai multi reprezentanti ai Puterii l-au criticat pe Dan Voiculescu dupa ce fondatorul Partidului Conservator a declarat ca Traian Basescu ar putea fi suspendat din nou la sfarsitul lui octombrie.

Potrivit hotnews.ro, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, sustine ca o asemenea discutie nu isi mai are rostul si a criticat implicarea lui Voiculescu in aceasta situatie.

"Ma lasa rece, nu stiu de ce se tot baga Voiculescu in asemenea chestiuni", a declarat fostul presedinte al Romaniei.

De asemenea, deputatul PNL, Ludovic Orban, sustine ca Dan Voiculescu "ar trebui sa-si vada de afacerile lui" si sa lase USL-ul in pace.

"Domnul Dan Voiculescu ar face foarte bine sa se ocupe de afaceri si sa lase viata publica si mai ales USL-ul in pace, pentru ca nu face altceva decat sa faca rau PNL si PSD", a declarat Orban, conform romanialibera.ro.

Mai mult de atat, deputatul a tinut sa precizeze ca strategiile politice importante nu se fac la televizor.

"Prefer sa nu mai adancesc acest subiect, a-ti da cu parerea acum pe acest subiect, dupa parerea mea, este contraproductiv, in general o strategie politica care izvoraste din niste ratiuni majore, din niste obiective fundamentale, nu se face la Antena 3, nu se face la piata, nu se face nicaieri, ci se face de niste oameni care cu adevarat tin cont de interesul general", a mai adaugat Ludovic Orban.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.