Austria prefera, "fara indoiala", ca Romania sa adere in 2007. Romania a ajuns, asadar, in pragul aderarii, iar asta se datoreaza si fostului guvern, si Comisiei Prodi, ne-a declarat in exclusivitate ambasadorul Christian Zeileissen.

Austria preia presedintia UE si sub Austria se va decide daca Romaniei i se aplica sau nu clauza de salvgardare. Intrebat ce data prefera pentru aderarea Romaniei, ambasadorul Austriei e transant: "2007, fara indoiala. Nu avem absolut nici un motiv sa dorim aminarea. Oricum, nu e nici o mare diferenta, pentru ca multe dintre lucrurile care trebuie sa se schimbe nu se schimba intr-un an". In aceasta a doua parte a interviului, Christian Zeileissen explica momentele critice ale aderarii Romaniei.

Sinteti in Romania de patru ani. A fost un moment in care ati observat o intoarcere clara spre Europa?

Da, fara indoiala, e vorba despre negocierile de aderare. Guvernul Nastase a reusit o realizare istorica de neimaginat. Romania a inceput negocierile cu doi ani mai tirziu decit bulgarii, cu opt ani mai tirziu decit cehii si, in aceasta perioada foarte scurta, a reusit sa incheie toate cele 32 de capitole. Mai ales negociatorul-sef Vasile Puscas, insotit la nivel politic de premierul Nastase, ministrul Geoana si presedintele Iliescu, toti au reusit sa managerieze atit de bine vointa politica cu presedintiile si statele europene, incit negocierile au fost incheiate in trei ani. A fost incredibil.

Dar avem si clauze mult mai dure.

Da, clauza de aminare cu un an. Dar o primisera si bulgarii si era greu sa nu le-o dea si romanilor. A mai fost si chestiunea timpului presant. Clauza a fost o dovada ca se voia neaparat incheierea negocierilor, inca sub Comisia Prodi-Verheugen. Si ei voiau asta, Romania voia si ea neaparat sa incheie cu ei negocierile (cu membrii Comisiei Prodi - n.n.), nu cu succesorii lor. Dar, de exemplu, capitolul Concurenta nu era aproape deloc negociat. Nici nu se putea pune problema unui bilant al activitatilor Consiliului Concurentei facut serios, acesta isi incepuse activitatea abia de cinci luni. Asa ca a doua clauza de aminare pentru Romania, cea cu majoritate calificata, s-a nascut din cauza timpului presant si a dorintei de a incheia negocierile odata cu finalul mandatului comisiei Prodi-Verheugen.

Citeste si:

A avut noroc Romania ca fosta Comisie a fost dispusa sa "inchida ochii"?

Guvernul Nastase a reusit sa incheie negocierile pe ultima suta de metri si "cu limba scoasa". Dar acesta este cu siguranta un lucru pozitiv pentru Romania. Cind am plecat din Austria pentru a-mi ocupa postul la Bucuresti, nici unul dintre cei cu care am vorbit nu credea ca Romania va incheia negocierile trei ani mai tirziu.

Verheugen a fost totusi criticat ca a anuntat incheierea negocierilor inainte de alegeri, ca ar fi favorizat PSD.

Da, dar cred ca de fapt ceea ce a contat a fost ca Prodi si Verheugen voiau sa incheie negocierile pentru ca urmau sa iasa din functii. Ca alegerile au avut loc in decembrie a fost, de fapt, o coincidenta. Negocierile s-ar fi incheiat oricum. Altminteri ar fi fost continuate cu comisia Barroso-Rehn si partial cu un alt personal. Comisia Prodi-Verheugen a avut o atitudine foarte pozitiva fata de aderarea Romaniei si Bulgariei. Vedea mai bine decit actuala Comisie legatura dintre Cehia, Slovacia, Polonia si Romania si Bulgaria. Capitalul principal al Romaniei si Bulgariei a fost tocmai argumentul ca "apartinem aceluiasi grup", ca li s-a facut aceeasi promisiune la inceputul anilor ’90. Cu cit ar fi trecut mai mult timp, cu atit mai putin ar mai fi contat acest argument. Deja in Austria erau voci care spuneau "mai bine ca Romania si Bulgaria sa mai astepte, sa intre odata cu Croatia". Daca negocierile ar fi continuat cu noua Comisie, nu cred ca am fi vazut aceeasi cursa contracronometru.

A existat si un moment critic?

In septembrie-octombrie-noiembrie 2004, daca vor reusi sau nu. Atunci a trebuit cu siguranta ca multi ochi sa fie inchisi, iar clauzele de aminare au fost un mijloc pentru a linisti "spiritele critice" din Comisie. Dar si partea romana, inclusiv opozitia de atunci, a reusit sa treaca prin Parlament o masa imensa de legi - chiar numai acest lucru este extraordinar.