Petre Roman ne-a declarat ieri ca ideea constituirii unui pol care sa reuneasca fortele de stanga ii apartine. Roman mentioneaza ca nu intentioneaza sa se lupte cu Geoana pentru paternitatea ideii si nici nu vrea sa faca scandal pe motiv de furt intelectual.
"Este mai importanta realizarea ideii", se justifica acesta.

In urma cu trei luni, Roman afirma ca batea la portile PSD incercand sa-l convinga pe liderul Mircea Geoana ca este necesar un pol al partidelor de stanga. Roman ne spune ca i-a lasat liderului PSD un proiect de program. Dar Geoana nu s-a aratat interesat.

Petre Roman nu a renuntat si a ajuns cu propunerea pana la Cluj-Napoca, in fieful lui Ioan Rus. Nici acolo nu a avut mai multi sorti de izbanda. In final, l-a ascultat Ion Iliescu. Si s-a lasat convins. Cei doi au iesit la rampa in urma cu aproximativ doua saptamani pentru a anunta iminenta lansare a polului social care ar urma sa reuneasca partide de stanga.

Roman propune un compromis

Citeste si:

Petre Roman si-a exprimat speranta ca la o viitoare discutie cu Geoana sa convina asupra constituirii unui singur pol ("oricum propunerile nu se deosebesc prea mult") si astfel sa-i adune pe toti cei care achieseaza la idee. Deci sa rezulte o constructie care sa reuneasca nume ca Ion Iliescu, Cozmin Gusa, Petru Lificiu, Mircea Geoana si, evident, Petre Roman. "Nu tin neaparat sa fiu eu lider", subliniaza Roman.

Cozmin Gusa, seful Partidului Initiativa Nationala, nici nu vrea sa auda de planurile lui Roman: "Gusa nu se va intalni cu Iliescu in nici un pol!". De altfel, el subliniaza ca nu agreeaza nici platforma politica a lui Geoana si nici polul social al lui Roman.

Ce l-a atras in schimb a fost ideea de reformare a clasei politice, avansata de Geoana. Despre acest subiect vrea sa vorbeasca la intalnirea cu acesta.
Petru Lificiu, presedintele Partidului Ecologist Roman (PER), spune si el ca nu se identifica cu proiectele celor doi, dar nu ar refuza o intalnire cu Geoana.

"PER trebuie sa prinda forta, ca a tot fost intimidat de partidele mari. Nu vrem sa ne aruncam intr-o eventuala contructie de acest gen doar ca sa fim in treaba. Mai vorbim dupa ce trecem pragul electoral", ne-a declarat fostul ministru al mediului.