Presedintele PSD, Adrian Nastase, a luat de acasa cele doua chitare electrice pe care le aveau copiii sai pentru a le dona Clubului tinerilor social-democrati. Imbracat intr-o tinuta lejera, Adrian Nastase a venit la sediul clubului insotit de fiul sau cel mic, Mihnea, unul dintre fostii chitaristi. Adrian Nastase a avut o incercare timida de a le arata celor prezenti ca in tineretea lui a cochetat si el cu muzica. Pentru ca instrumentul adus era dezacordat, liderului PSD i s-a dat o chitara rece.

Nici la aceasta, Nastase nu a reusit insa sa "incropeasca" macar cateva acorduri. Presedintele executiv al PSD s-a scuzat ca nu-si mai aduce aminte, pentru ca "am cantat cand eram tanar, adica acum vreo zece ani", a glumit Nastase, zicand ca avea degetele tocite din cauza coardelor de la chitara. El nu a reusit insa sa-si convinga fiul sa arate ca macar el stie sa cante la instrumentele proaspat donate.

Adrian Nastase le-a spus tinerilor din PSD ca schimbarea de garnitura care s-a produs in partid este foarte importanta, fiind totodata in acord cu presedintele partidului, Mircea Geoana, in ceea ce priveste viitorul acestei formatiuni politice. "As vrea sa va convingem ca avem conceptii, daca nu identice, foarte asemanatoare despre viitorul partidului", a declarat Adrian Nastase, ieri, la Clubul tinerilor social-democrati, ca raspuns la o remarca a presedintelui Geoana, care a afirmat ca "in interiorul PSD este nevoie de o purificare prin oameni pentru a se scapa de etichetele nega- tive puse partidului".


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.