Liberalii cred ca e vorba de un deficit de comunicare

Teodor Melescanu, vicepresedinte al PNL, a declarat, referitor la atacurile la adresa lui Tariceanu: "Nu cred ca e vorba de un atac, e mai repede un mesaj al lui Traian Basescu, care e compus din doua elemente. Primul element exprima o dorinta de parteneriat in privinta obiectivelor politice, dar nu oricum, ci in anumite conditii, precum cele de echidistanta in fata intereselor private. Al doilea element este ca primul-ministru si presedintele dispun de informatii care nu sunt convergente, ceea ce demonstreaza cat de actuala este ideea unei comunitati de informatii care sa ofere informatii reale, veridice si convergente. Necesitatea unei asemenea comunitati nu este academica, teoretica, ci una practica."

Democratii ii dau dreptate lui Basescu

Destul de rezervat in a comenta atacurile presedintelui Basescu asupra premierului Calin Popescu Tariceanu, presedintele PD s-a rezumat la a spune: "Nu cred ca este vorba despre un atac dur". "Nu pot sa va spun prea multe, dat fiind faptul ca nu am auzit interviul, dar sunt convins ca nu este vorba despre un atac dur la adresa premierului. Tot ce pot insa sa afirm cu certitudine este ca presedintele Traian Basescu stie ce spune. In consecinta, cred ca, in asemenea cazuri, cei ce sunt abilitati sa-si faca datoria, in acest domeniu, cred ca ar trebui sa si-o faca", spune presedintele PD, Emil Boc.

UDMR crede ca guvernul va supravietui

"Guvernul nu este in subordinea Presedintiei, si nici Presedintia in subordinea Executivului. Ele sunt institutii paralele si trebuie sa functioneze ca atare. Drept urmare, aceste acuzatii nu pot sa aiba consecinte legale imediate", ne-a declarat presedintele UDMR, ministrul de stat Marko Bela. El a adaugat ca ar fi fost mai bine daca aceste dezacorduri ar fi fost discutate intre presedinte si premier si nu ar fi fost facute publice. "Aceasta nu ajuta nici la coeziunea Coalitiei, si nici la cea a institutiilor implicate".

Citeste si:

Umanistii vad un atac la adresa stabilitatii politice

Avertismentele dure si criticile formulate de presedintele Traian Basescu la adresa premierului nu constituie "una dintre formulele care aduc stabilitate si nu ridica autoritatea institutiei guvernamentale", a declarat Bogdan Ciuca, purtator de cuvant al PC.

PSD se teme de dictatura

"Nu stiu ce sa mai cred. Presedintele Traian Basescu este ca un sef de trib care-si mananca prietenii la cina. Sau, mai bine spus, intai ii invita la restaurant si apoi ii mananca. Cred ca este extrem de neelegant modul cum a procedat. Eu cred ca Traian Basescu doreste sa-l puna pe Tariceanu pe coji de nuca. Este clar ca se incearca acreditarea unei dictaturi", considera presedintele executiv al PSD.

Pe de alta parte, liderul principalului partid din Opozitie considera ca, daca exista incalcari ale legii, acestea trebuie sa ajunga la Parchet, si nu la presedinte. "Faptul ca presedintele este la curent imi pune mari semne de intrebare. Este destul de neclar jocul serviciilor de informatii. Acest lucru este anormal si cred ca ne indreptam spre un stat politianist", mai spune Nastase.