Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat ca nu intelege "cum mama dracului" a ajuns Teodor Maries presedintele Asociatiei 21 Decembrie.

"Acest Teodor Maries n-are nici macar calitatea de revolutionar. Asociatia 21 Decembrie s-a creat de cei care au fost pe baricade, el n-a fost acolo si nimeni nu-i recunoaste acest drept. Toti membrii fondatori ai Asociatiei, practic, s-au cam retras (...) si nu stiu cum mama dracului a ajuns (Teodor Maries - n.r.) presedinte al Asociatiei si, din explicatia lor, n-are functie politica. In conceptul lor, e un fel de administrator al cladirii", a spus Iliescu, la o masa rotunda pe tema evenimentelor de la Targu Mures din 1990, organizata marti de Institutul Revolutiei Romane, transmite NewsIn.

Fostul sef al statului a mai spus ca Maries nu are "autoritatea morala" de a protesta prin greva foamei fata de Legea lustratiei si se arata contrariat de intalnirea acestuia cu presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.

"Draga, iata stirea presei de astazi: presedinta Camerei, Roberta Anastase, se intalneste, cu cine credeti voi, presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries. (...) El si-a arogat dreptul si calitatea de a vorbi in numele Asociatiei, de a vorbi in numele revolutionarilor, el face aceste greve ale foamei ca sa nu stiu ce. Si asta merge si este primit de presedinta Camerei Deputatilor pe tema Lustratiei. Si el si-a luat angajamentul ca inceteaza greva foamei daca Legea va fi votata. Care este autoritatea lui morala din acest punct de vedere?", s-a adresat Iliescu participantilor la masa rotunda, considerand ca autoritatile romane "se inclina in fata acestui individ", dandu-i copii ale dosarelor Revolutiei.

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, a anuntat marti, dupa o intalnire cu presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, ca renunta la greva foamei, dupa 78 de zile de protest, deoarece a obtinut promisiunea ca legea lustratiei va trece de Parlament pana pe 20 mai.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.