Romania ar putea fi impartita in 16 regiuni de dezvoltare, potrivit unei initiative legislative a parlamentarilor UDMR adoptata tacit saptamana trecuta de catre Guvernul Boc. Afla care sunt consecintele.

Initiativa legislativa a UDMR privind crearea a 16 regiuni de dezvoltare, adoptata tacit saptamana trecuta, a cauzat dezbateri intense de mai bine de o jumatate de ora in plenul Senatului, social-democratul Titus Corlatean acuzand trecerea proiectului "pe sest, prin manevre rusinoase".

"Promovarea unui astfel de proiect de lege care are teze autonomiste pe criterii etnice nu reprezinta o surpriza neaparat din punctul de vedere al consecventei grupului parlamentar care a promovat acest proiect. Ceea ce e surprinzator si trebuie notat de opinia publica astazi, este faptul ca PD-L la guvernare si cei care-l conduc, Basescu si Boc, isi asuma pentru prima oara public acest cost de autorizare a tezelor autonomiste pe criterii etnice. O regiune de genul celei propuse: Harghita, Covasna si Mures, care reia tezele autonomiste, merge impotriva logicii economice, este o chestiune pe care PDL si-o asuma public", a sustinut Corlatean, acuzand "manevre rusinoase", citeaza Realitatea.

Eurodeputatul Victor Bostinaru, membru al Comisiei de Dezvoltare Regionala din Parlamentul European, a criticat propunerea legislativa a UDMR de reorganizare a Romaniei in 16 regiuni de dezvoltare, propunere sustinuta si de catre premierul Emil Boc. Propunerea legislativa, cu termen de adoptare tacita in data de 10 februarie, a fost lansata de catre UDMR la Targu Mures in octombrie 2007.

Ce presupune cu adevarat "impartirea Romaniei"?

Potrivit europarlamentarului Victor Bostinaru, pretextul economic pentru impartirea tarii in 16 regiuni este unul fals, inpus de UDMR si PDL pentru a acoperi presiunile din interiorul "coalitiei de guvernare". "Salut ideea angajarii unei dezbateri privind reforma regionala in Romania daca aceasta ar fi dedicata cu adevarat scopurilor unei politici regionale asa cum a fost derulata aceasta in tarile Uniunii Europene. Toate cazurile analizate arata insa faptul ca reforma regionala a reusit doar daca au fost indeplinite o serie de conditii. Pot sa inteleg ca domnul Boc a cedat inca o data somatiei venite de la UDMR, mai ales in conditiile in care in fruntea ministerului Dezvoltarii Regionale se afla o persoana nefamiliarizata cu problematica politicii regionale. Atrag insa atentia Guvernului Romaniei si il invit pe presedintele Traian Basescu sa nu uite ca in perioada urmatoare incep dezbaterile privind viitorul politicii de coeziune, dezbateri la care, Romania deocamdata asista pasi", transmite Bostinaru, prin intermediul unui comunicat de presa.

Visul UDMR devine realitate

In contextul ultimelor evenimente politice din interiorul coalitiei, legate de impartirea deconcentratelor si de presiunile puse de premierul Emil Boc pentru adoptarea urgenta a Statutului Minoritatilor Nationale - se pare ca visul de "autonomie" a maghiarilor este tot mai aproape de a deveni relaitate.

In viziunea UDMR, tara ar urma sa se imparta in 16 regiuni, sa le zicem economice, sau mai degraba autonome - solutie care este pe buna dreptate interpretata ca fiind un fel de musamalizare a initiativei de proclamare a autonomiei Tinutului Secuiesc, tinant cont de faptul ca Harghita, Covasna si Mures ar urma sa formeze impreuna una din aceste regiuni "economice", desi situatia financiara a celor trei judete nu este tocmai una foarte buna, care ar putea justifica "unirea" lor. [Marko Bela: 'Cuvantul romanesc «niciodata» va insemna «in curand» in maghiara']

Cum se imparte tara?

  • Macroregiunea I
1. Botosani - Suceava
2. Bacau - Iasi - Neamt - Vaslui
3. Braila - Buzau - Galati - Vrancea
  • Macroregiunea II
4. Constanta - Tulcea
5. Bucuresti
6. Calarasi - Ialomita - Ilfov
7. Giurgiu - Teleorman
8. Dolj - Mehedinti - Olt
  • Macroregiunea III
9. Gorj - Valcea
10. Arges - Dambovita - Prahova
  • Macroregiunea IV
11. Arad - Caras-Severin - Timisoara
12. Alba - Hunedoara
13. Sibiu - Brasov
  • Macroregiunea V
14. Covasna - Harghita - Mures
15. Bistrita-Nasaud - Cluj - Maramures
16. Bihor - Salaj - Satu-Mare

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.