Anticipatele din toamna vor avea aproape sigur o mare problema: absenteismul - anticipeaza sociologii Sebastian Lazaroiu (directorul CURS) si Mircea Kivu (directorul IMAS). Cei doi se contrazic insa atunci cand vine vorba de cine va avea de castigat dintr-o rata scazuta de prezenta la vot. Analistul politic Cristian Pirvulescu crede insa ca indiferent cine va fi victorios, absenteismul aduce cu sine o mare problema de legitimitate. "Ar fi o invalidare electorala a actualei puteri", crede Pirvulescu, cu consecinte mult mai importante pentru Alianta care spera ca reconfirmarea in alegeri sa-i aduca un plus de putere in raport cu institutiile politizate.

Partialele nu aduc alegatorii la urne. In Romania nu au fost organizate pana acum alegeri partiale generale, doar locale. Definitorie pentru acestea a fost prezenta foarte redusa la vot. Aici poate fi socotit si referendumul pentru modificarea Constitutiei la care au fost necesare doua zile si metode neortodoxe, tombole, mese, pentru a stimula populatia. Referendumul pentru Constitutie a fost, de altfel, contestat pentru fraudele masive produse tocmai pentru a iesi procentul de peste 50 la suta necesar adoptarii legii fundamentale.

Lazaroiu: "Absenteismul este in favoarea D.A."

Sebastian Lazaroiu ne-a declarat, ieri, ca se asteapta ca la urne sa se prezinte, in toamna, doar 30-35% din populatia cu drept de vot. "Sunt deja experiente in sensul acesta, chiar daca numai la nivel local - respectiv cele doua runde de anticipate organizate pana acum in Bucuresti. Acestea au aratat ca interesul este foarte scazut in astfel de momente", a afirmat Lazaroiu.

In opinia sa, absenteismul ar avantaja Alianta D.A. si UDMR. "Intr-o astfel de situatie, cei care sunt la putere au de obicei de castigat. De data aceasta, cu atat mai mult cu cat ei sunt cei care au provocat anticipatele. Electoratul lor este mai mobilizat sa vina la vot. O rata scazuta avantajeaza si UDMR, care are un electorat disciplinat si va avea o proportie in parlament cu atat mai mare cu cat la vot se prezinta, in intreaga tara, mai putini oameni", a estimat directorul CURS.

Kivu: "Avantajul este al PSD"

Directorul IMAS, Mircea Kivu, anticipeaza o rata de participare ceva mai mare - de 45-50%, "oricum mai mica decat cea de 58,5% care s-a inregistrat la primul tur din 2004". "Diferenta principala este ca acum nu se organizeaza si alegeri prezidentiale, care sunt cele mai spectaculoase. Aceasta ar putea sa demobilizeze o parte din electorat. In schimb, nu poate fi facuta o comparatie cu alegerile locale anticipate pentru ca acum este o alta miza", a afirmat Kivu.

Directorul IMAS, Mircea Kivu spune ca "diminuarea participarii la vot este un trend care se inregistreaza la fiecare patru ani, incepand din 1990".
Kivu crede insa ca absenteismul va fi in favoarea PSD: "Acest partid are un electorat concentrat in zona rurala si este mai disciplinat". ( Oana Dobre)

Calendarul si procedura anticipatelor

Liderii coalitiei majoritare vor incerca saptamana viitoare sa stabileasca calendarul exact al alegerilor anticipate. Liberalii vor propune ca acestea sa aiba loc intre sfarsitul lunii septembrie si inceputul lui octombrie. O alta data vehiculata a fost cea de 2 octombrie, agreata si de presedintele Traian Basescu.

14 iulie - demisia guvernului
24 iulie - premierul desemnat de presedinte va prezenta lista noului guvern care trebuie respins de parlament de doua ori in termen de maximum 60 de zile.

1. Parlamentul respinge guvernul cu voturile majoritatii

2. Alianta, UDMR si minoritatile si posibil PRM se retrag de la vot, guvernul fiind respins

3. Premierul vine in parlament si spune ca nu poate forma guvernul. In consecinta, presedintele cere dizolvarea parlamentului. Ultima varianta, la limita Constitutiei, este si cea mai convenabila din punct de vedere al timpului, evitandu-se circul parlamentar.
15 septembrie - Inceputul campaniei electorale.
Prezenta la vot la alegerile partiale

25 octombrie 1998 - alegeri partiale pentru Primaria Capitalei - prezenta la vot: 34,5%
6 aprilie 2005 - alegeri partiale pentru Primaria Capitalei - prezenta la vot: 20,42%

PSD tropaie pentru anticipate

Noua conducere a PSD coace strategiile pentru marele test electoral. Rezultatul anticipatelor este decisiv: el va arata daca schimbarea lui Ion Iliescu cu Mircea Geoana aduce castig sau, dimpotriva, pierdere. Chiar daca in public tuna si fulgera impotriva celor care "arunca tara in criza", in particular pesedistii sustin ca anticipatele le pica numai bine: raporturile de forte din partid se vor cristaliza in functie de rezultat, iar PSD poate sa obtina un procent bun daca speculeaza greselile adversarilor. Cei mai optimisti dintre ei viseaza deja revenirea la putere, chiar daca deocamdata cota PSD e undeva pe la 20a.

Geoana: PSD nu va vota un guvern in care nu crede

PSD a transmis ieri un mesaj clar legat de alegerile inainte de termen. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca, desi atitudinea liderilor partidului reuniti, ieri, in sedinta extraordinara a Biroului Permanent National a fost: "Vor anticipate, sa le dam anticipate!", "costurile imense pentru tara" ale acestora i-au determinat sa-i ceara presedintelui Basescu sa declanseze cat mai rapid consultari pentru un nou executiv.

Presedintele PSD a declarat ca formatiunea sa se va consulta cu toate partidele politice, inclusiv cu PRM, si ar putea sprijini in parlament "o propunere serioasa de guvern". In acelasi timp insa Geoana a declarat ca PSD "nu va vota cu disperare" un executiv in care nu crede. "PSD nu va accepta prostitutia in Parlamentul Romaniei" si nu va vota "un guvern-marioneta. Daca este un guvern slab, un guvern care nu ne convine, votam impotriva, indiferent de consecinte", a spus el.

Liderii ies la bataie

In paralel, pesedistii au declansat deja mobilizarea generala in vederea anticipatelor. "Adio vacanta pentru parlamentari, adio concedii pentru liderii nostri de organizatii!", a spus ieri Mircea Geoana.
Social-democratii mizeaza pe o strategie agresiva. Inaugurarea a facut-o Adrian Nastase, seful "cabinetului din umbra", cel care, in eventualitatea in care PSD castiga alegerile sau este cooptat in guvern, ar urma sa revendice postul detinut pana in 2000: cel de prim-ministru.

Citeste si:

I-a urmat Geoana, care l-a numit ieri pe Basescu "presedinte jucator de poker" si a vorbit despre "lasitatea lui Tariceanu". Politologul Cristian Pirvulescu are o explicatie: "PSD poate pierde influenta pe care o are in momentul actual prin pierderea presedintiei celor doua Camere ale parlamentului, se vede cu campania de relansare intrerupta si, de aceea, e obligat sa fie foarte ofensiv in aceasta situatie".

Pe langa componenta de discurs electoral, pesedistii lucreaza la o strategie care sa impinga eventualele alegeri anticipate dupa momentul raportului de tara al Comisiei Europene. Ratarea integrarii e, de altfel, tema preferata a PSD. "Alegerile vor paraliza Romania, vor bloca integrarea in Uniunea Europeana", a afirmat ieri Mircea Geoana, care sustine ca oficialii europeni sunt "bulversati" de ceea ce se intampla.

Iliescu, lasat pe dinafara

Surse din partid sustin ca Geoana si Nastase l-au suparat iar pe Ion Iliescu, neinvitandu-l la Biroul Permanent de ieri. Presedintele PSD a recunoscut ca nu l-a chemat pe "parintele fondator" la intrunire, dar s-a scuzat spunand ca a vorbit cu el in particular.
"N-am nici o calitate de conducere, eu abia ieri m-am intors in tara", a spus si Ion Iliescu, incercand sa lase impresia ca nu e suparat.

El se plansese insa apropiatilor ca nu e consultat in asemenea momente. Intrebat de jurnalistri daca se va implica in campania electorala a PSD, Iliescu a spus ca este gata sa sfatuiasca partidul daca i se va cere. Geoana a declarat, la randul lui, ca e convins ca fostul presedinte "se va afla in campania electorala alaturi de partidul sau". Aceleasi surse sustin ca fostul presedinte ar intentiona sa stea departe de partid in campania electorala pentru a-i lasa pe liderii alesi, dar contestati in urma congresului sa se descurce singuri. Pentru ca dupa anticipate sa ceara o evaluare a performantelor partidului fara Ion Iliescu in frunte.

Premierul Tariceanu si-a negociat postul

Tariceanu-Basescu: Calin Popescu-Tariceanu s-a intalnit ieri seara cu presedintele pentru a pune la cale ultimele detalii legate de calendarul anticipatelor. Surse din Alianta sustin ca premierul Calin Popescu-Tariceanu a incercat sa obtina o promisiune clara ca va ramane in functie si dupa alegerile anticipate. Aceleasi surse spun ca Theodor Stolojan a refuzat sa fie prim-ministru interimar pana la alegeri.

Voiculescu-Geoana: Voiculescu a discutat si cu Mircea Geoana. Surse din interiorul PSD afirma ca intalnirea a avut loc la initiativa liderului PC, care ar fi dat de inteles ca este dispus sa negocieze iarasi o apropiere de tovarasii de Uniune.

Urmeaza:

Tariceanu-Voiculescu: O alta intalnire anuntata, dar al carei continut nu va fi probabil facut public, este cea pe care Tariceanu urmeaza sa o aiba cu presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu. Liderul PC pare sa isi puna mari sperante in aceasta discutie, in functie de rezultatele ei urmand sa se aleaga solutia care sa fie luata in discutie la Biroul Politic al partidului.

Majoritatea, legitimitatea guvernului, puterea presedintelui

Analistul politic Cristian Pirvulescu crede ca anticipatele rezolva in principal problema majoritatii, legitimitatea guvernului si a politicilor sale care vor fi revalidate de electorat si relanseaza presedintia.
Majoritatea. Formarea unei majoritati puternice din mai putine formatiuni politice va aduce stabilitate coalitiei la putere, capacitatea de a adopta legile reformei si chiar demararea unei reforme constitutionale care sa vizeze inclusiv sistemul de justitie si Curtea Constitutionala.

Cristian Pirvulescu spune ca, in statele occidentale, judecatorii Curtii sunt mai multi, in jur de 15, si independenti politic, chiar daca sunt numiti dupa proceduri similare. Legitimitatea guvernului. Cristian Pirvulescu crede ca, odata reconfirmata legitimitatea guvernului, rezistenta institutiilor la reforma va scadea, inclusiv ale celor din sistemul justitiei, politizat sub PSD, pentru ca se schimba raporturile de forte.

Relansarea presedintiei. "Primul castigator este presedintele Traian Basescu", sustine Pirvulescu. El este cel care a lansat tema anticipatelor inca din ianuarie, cu mesajul ca asa poate fi infrant sistemul, referindu-se la configuratia politica rezultata in urma scrutinului din 2004. Decizia Curtii Constitutionale a confirmat practic previziunile presedintelui tarii.
Partidul Conservator (fost pur)

Nimeni nu vrea "antenele" lui Voiculescu?

PC-ul lui Dan Voiculescu nu isi mai gaseste locul nici in Alianta, nici in afara ei. Pusi in fata faptului implinit, conservatorii, cotati in ultimele sondaje cu un procent sub marja de eroare, n-au avut alta solutie decat sa accepte, la Consiliul de Coordonare a Coalitiei, anticipatele ca "o solutie de lucru". Ei au convocat pentru marti o reuniune a Biroului Politic la care sa participe si sefii de filiale.

"Decizia pe care o vom lua depinde mult de rezultatele discutiilor pe care presedintele Voiculescu le va avea cu premierul Tariceanu", ne-au declarat surse din partid. Dan Voiculescu se afla inca in strainatate, de unde va reveni la acest sfarsit de saptamana. Semnalele care vin din interiorul Aliantei nu sunt insa incurajatoare. Intrebat fiind daca Alianta D.A. va mai merge alaturi de conservatori la alegeri, senatorul PD Radu Berceanu a afirmat ieri, la Craiova: "Este o problema cu Partidul Conservator, care a fost tot timpul un partid cracanat si nu a iesit nici acum din spagat".

"Partidul Conservator este ca o musca, care daca se asaza pe un taler il inclina intr-o parte, iar cand se asaza pe celalalt taler, il inclina in partea cealalta. Uite ca o sa apara un plici care o sa spuna "uite o musca!" si sa o plezneasca", a mai spus Berceanu. In conditiile in care liberalii si democratii vor merge la alegeri in Alianta, conservatorii vor fi deci exclusi din joc. De altfel, chiar Vociulescu declara, in urma cu putin timp, ca "nu prea sunt sanse" pentru o alianta cu PNL si PD.

Voiculescu zgarie usa PSD

O solutie salvatoare pentru conservatori ar fi intoarcerea spre PSD. Potrivit unor surse din conducerea pesedista, Voiculescu s-a intalnit joi seara cu Mircea Geoana. Sursele citate afirma ca intalnirea a avut loc la initiativa liderului PC, care ar fi dat de inteles ca este dispus sa negocieze iarasi o apropiere de PSD. In randul social-democratilor, reluarea colaborarii cu partidul lui Voiculescu este insa privita cu multa reticenta in acest moment, sustin sursele noastre.

Ultima varianta, care nu garanteaza insa succesul electoral, este cea a unei colaborari (fuziune sau alianta electorala) cu PPCD si grupul condus de Corneliu Ciontu, formatiuni care la randul lor au nevoie de aliati pentru a trece pragul de intrare in parlament.