La un an de mandat, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, poate bifa, ca initiative proprii finalizate, pietele volante si cel mai greu tort din lume, in timp de recordul celui mai lung carnat a durat doar cateva saptamani, pana cand a fost depasit de o localitate din Croatia.
Instalat la primarie dupa ce, in turul II al alegerilor locale, l-a invins ca independent pe PDL-istul Vasile Blaga, fostul director al spitalelor Municipal si Elias si-a inceput munca, logic, punand diagnosticul: primaria merge prost din cauza oamenilor, iar oamenii care nu-si fac treaba vor pleca singuri. Oprescu a sugerat, astfel, ca nu e pornit sa faca demiteri cu orice pret. De facut, insa, le-a facut, semnand propunerile prin care o asa-zisa comisie de disciplina propunea renuntarea la serviciile arhitectului-sef si la cele ale sefului de la Administratia Strazilor. Altii, cum ar fi directorul pe Infrastructura, Gheorghe Udriste, n-au mai asteptat sa li se faca hartii si au plecat, cum le prorocise primarul, de buna voie, comenteaza NewsIn.

Cu oamenii noi in subordine si o echipa de sapte consilieri personali, Oprescu s-a pus pe treaba. "Nu mai vreau spectacol media", anuntase el, implorand parca pentru cat mai putine reflectoare pe rezultatele muncii sale. Zis si nefacut. Toate reusitele sale ca edil-sef, de la tortul intrat in Guiness Book, la pietele volante si concertul unui Al Bano mai putin cunoscut dupa ce a fost facut cetatean de onoare al Capitalei, aparatul mediatic al primarului a popularizat constant sudoarea primarului general, in ciuda apelului sau la discretie, facut cu modestie la o luna de mandat.

De la proiectele din era Videanu, la autostrada SF

Cel mai important de remarcat este insa faptul ca majoritatea initiativelor edilitare din primul an de mandat al lui Oprescu au fost continuari ale unor proiecte anterioare. De exemplu, lucrarile de infrastructura finalizate sau anuntate pentru 2009 au fost stabilite inca de pe vremea predecesorului sau, Adriean Videanu. Singura noutate o constituie pasajul subteran Piata Presei Libere, care, spune Oprescu, ar contribui decisiv la fluidizarea traficului in zona de nord a Capitalei. Proiectul acestui pasaj a fost aprobat de Consiliul General al Muncipiului Bucuresti, insa, deocamdata, lipsesc cele 28 milioane de euro necesare pentru construire.

Dupa primele sase luni de mandat, Oprescu a anuntat, spre bucuria soferilor care isi rup masinile prin santuri si gropi, ca au fost reabilitate 42 de strazi, la care lucrarile incepusera in 2007 sau in 2008, in mandatul aceluiasi Videanu. Alte lucrari finalizate, dar incepute inainte de instalarea lui Oprescu, au fost reabilitarea Podului Colentina si a Pasajului Universitatii.

Recent, Oprescu a mai anuntat inceperea altor lucrari de infrastructura, majoritatea cuprinse in Planul Master de dezvoltare, prezentat tot de catre predecesorul sau. Lucrarile au ca scop decongestionarea traficului in Bucuresti, insa, si in acest caz, fondurile necesare nu sunt, la aceasta ora, in buzunarul municipalitatii. Primarul general spera sa obtina de la Agentia de Dezvoltare 16,4 milioane de euro pentru pasajul suprateran Doamna Ghica-Colentina, care are o lungime de 900 de metri. Alti bani de la Agentia de Dezvoltare ar putea fi folositi pentru lucrarile la soseaua Petricani si pentru largirea strazii Dumitru Pompeiu, artere ce ar urma sa faca legatura cu viitoarea autostrada Bucuresti-Brasov. Alte fonduri ar fi necesare pentru doua pasaje subterane pe Soseaua Nordului.

Primaria sustine ca are insa bani pentru strapungerea Buzesti-Berzei-Uranus, anul acesta incepand lucrarile pe tronsonul 1, Piata Victoriei-Spital Polizu, si pe tronsonul 2, strada Berzei-Palatul Parlamentului, care presupune si largirea unui pod pe Dambovita. Tot Oprescu spune ca exista finantare si pentru realizarea strapungerii 1 Mai (fosta Compozitorilor) pe o lungime de doi kilometri, strapungere care va ajunge in Drumul Sarii. O alta strapungere la care ar putea demara lucrarile este cea de pe Bulevardul Timisoara, pentru a uni aceasta artera cu Soseaua de Centura, ceea ce presupune lucrari de peste trei kilometri. Pentru strapungerea si supralargirea Aviatorilor-Pipera, Oprescu nu are inca fonduri.

La capitolul initiative personale, in dreptul lui Oprescu poate fi inclusa si celebra de-acum autostrada suspendata, o veritabila obsesie a primarului general. Proiectul cu pricina, care ar avea ca scop principal tot fluidizarea traficului, se afla, la aceasta ora, in stadiul de SF (studiu de fezabilitate, nu science fiction), insa edilul-sef, chiar daca mentioneaza autostrada tot mai rar in ultima vreme, sustine ca nu renunta la ea nici in ruptul capului.

Nimic nu s-a mai auzit, in ultima vreme, nici despre adapostul de caini de la Mihailesti, care ar trebui sa aiba o capacitate de 5.000 de animale si ar mai scapa, cat de cat, orasul de o problema pe care pare sa n-o fi luat in serios decat Traian Basescu, la vremea mandatului sau de primar. Pana sa fie gata adapostul, bucurestenii sunt in continuare terorizati de haitele care trimit la spital, zilnic, cel putin 100 de persoane muscate de caini, potrivit estimarilor facute de unitatile sanitare.


Orasul se inalta pana la cer


Proiectele pentru construirea de blocuri-turn in multe zone ale Capitalei sunt un alt capitol controversat din primul an de mandat a lui Oprescu. Primarul general a numit o noua comisie tehnica de urbanism si a promis ca nu va mai permite planuri urbanistice zonale (PUZ) care sa incalce planul urbanistic general (PUZ). "Eu pot doar sa va asigur ca noua Comisie Tehnica de Urbanism si Amenajare a Teritoriului, actualul arhitect-sef, Gheorghe Patrascu, si eu, in calitate de primar general, vom veghea ca, de acum inainte, PUZ-urile sa nu mai modifice Planul Urbanistic General in functie de interese personale si strict financiare, ci numai daca interesul orasului si al comunitatii o cere”, spunea Oprescu, insa ce a urmat nu ii da dreptate.

De pilda, comisia si-a dat acordul pentru construirea unui bloc turn de 110 metri in cartierul Timpuri Noi, intr-o zona unde, conform Planului Urbanistic General (PUG), inaltimea maxima a cladirilor este de doar 20 de metri. Raul a fost, daca se poate spune astfel, ceva mic decat cel aprobat de comisia din era Videanu, care daduse unda verde pentru o inaltime si mai mare, de 162 metri.

Societate civila, arhitectii si chiar ministrul Culturii, Theodor Paleologu, au criticat perspectiva unor blocuri-turn in zone protejate sau unde regimul de inaltime permis este mult mai mic. "Razboiul turnurilor" a ajuns, anul acesta, chiar si pretext pentru o piesa de teatru, care a fost selectata prin concurs, la initiativa Green Hours, si va fi pusa in scena ca forma de protest fata de un alt proiect aprobat de edili, Dambovita Center, a carui materializare, sustin contestatarii, mananca din spatiul verde, afecteaza panza freatica si va aglomera si mai mult circulatia in zona.

Au zburat terase, vin pasari de 140.000 de euro

In privinta parcurilor, Oprescu a manifestat o grja cu totul aparte, anuntand inca din primele saptamani de mandat ca va urgenta proiectul pentru internet in aer liber, care, spune el, ar fi avut ca termen initial de finalizare anul 2013. Apoi, in vara lui 2008, primarul general si-a indreptat atentia spre terasele si alte constructii ridicate in parc, oferind si explicatii cu privire la cele care nu fost demolate. "Demolarile din parcul Herastrau au vizat toate constructiile care nu aveau acte in regula. Cele ramase au terenuri cumparate, in intervalele 1995-1999, 2001-2003, 2005-2006, de la Adminstratia Parcurilor, iar autorizatiile de construire au fost semnate de primari din randul carora unii sunt inca in functie", a afirmat Oprescu, facand aluzie la edilul sectorului 1, Andrei Chiliman.

Intre constructiile ocolite de demolari se numara si cunoscutul local Casa di David, unde luau masa, ocazional, mai multi politicieni si demnitari, intre care si fostul premier Calin Popescu Tariceanu, seful de atunci al lui Chiliman pe linie de partid.

Iar daca fonduri pentru alte proiecte sunt, deocamdata, greu de gasit, municipalitatea a gasit insa bani pentru a popula lacurile din parcuri cu pasari exotice. Potrivit unui anunt de participare publicat pe site-ul electronic de licitatii publice, edilii Capitalei vor cheltui aproximativ 140.000 de euro pentru a cumpara rate mandarine, rate caroline, gaste califar albe si rosii,pauni albi, pauni arlechini si lebede negre. Ramane de vazut daca lista de specii va fi restransa sau marita dupa iminenta revenire in functie a lui Virgil Carstea, seful Administratiei Lacuri si Parcuri, demis de Oprescu si repus, teoretic, in functie de o decizie a instantei din 10 iunie.

Uite Palatul, nu e Palatul


In 2008, tot la capitolul realizari, Oprescu bifa si preluarea de la guvern a Palatului Copiilor, pe care anunta ca-l va transforma, anul acesta, intr-un mall cultural adresat tuturor categoriilor de varsta. Intre timp, insa, ordonanta de guvern ce prevedea trecerea palatului la primarie a fost respinsa de parlament. Scandalul pe acest subiect este insa departe de a fi incheiat, pentru ca, in bugetul primariei pe 2009, sunt prevazute fonduri pentru Palatul Copiilor.

Unii consilieri generali vor insa ca banii destinati Palatului Copiilor sa fie alocati lucrarilor la noul stadion National, pe care se va juca finala Europa League din 2012. Potrivit consilierului PDL Calin Murg, in bugetul pe 2009 au fost "prinsi" bani pentru lucrari inutile. "Sunt bani cheltuiti inutil pentru lucrari precum Palatul Copiilor, care oricum nu mai este al primariei, noua milioane de euro pentru o fantana arteziana in Herastrau, plus ca Oprescu da bani si pentru o alta fantana, in Pasajul Universitatii, si mai vrea camere video in cimitire", a precizat Murg.

Bugetul primariei prevede o suma de 10 milioane de euro pentru stadionul National, care, de altfel, este al municipalitatii. Necesarul pentru acest an este de inca 40 milioane de euro. Viceprimarul Mircea Raicu spune ca, anul trecut, guvernul a dat 20 de milioane de euro pentru lucrarile executate si facturate din 2008 si ca, in 2009, din cauza crizei, finantarile guvernamentale nu pot fi asigurate intr-o mare masura, mai ales in conditiile in care primaria nu a solicitat Executivului acest lucru. "Pentru ca guvernul sa plateasca pentru lucrarile la stadion trebuia ca acest lucru sa fie cuprins in buget, lucru care se putea face numai la solicitarea Primariei Capitalei, solicitare care, insa, nu a fost facuta", a precizat Raicu.

Relatii tensionate cu viceprimarii si consilierii personali

Inca de la inceputul mandatului, Sorin Oprescu a avut relatii tensionate cu viceprimarii, mai intai cu Razvan Murgeanu si apoi cu Mircea Raicu. Practic, Murgeanu a spus ca, din iunie, de cand a preluat mandatul, si pana in ianuarie 2009, cand a plecat ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii, s-a intalnit de foarte putine ori cu edilul-sef. Mai mult, ultima sarcina a lui Murgeanu la primarie ar fi fost numaratul scaunelor si al cuierelor din primarie, sub pretextul unui inventar. Plecarea lui Murgeanu nu schimbat relatia lui Oprescu cu viceprimarul instalat ulterior, Mircea Raicu. Acesta din urma a fost numit in functie pe 28 ianuarie, insa abia pe 29 mai Oprescu i-a delegat o serie de atributii, printre care coordonarea activitatii Directiile Relatii Internationale si de Aparare si Protectie Civila din cadrul Primariei Bucuresti.

Oprescu a avut relatii tensionate si cu unii consilieri personali, dintre care, in prezent, au ramas sa lucreze cu el doar trei. L-au parasit Rosemarie Olanescu, Victor Dumitriu, George Comsa si Adrian Thiess, ale caror plecarile nu au fost nicidecum discrete.
Dupa despartirea de edilul-sef, Thiess s-a declarat dezamagit de faptul ca Sorin Oprescu nu a ramas omul in care a crezut " in calitate de candidat pentru primarie, apoi ca primar, un om cu principii, capabil sa discearna intre bine si rau".

In rest, despre mandatul lui Oprescu se poate spune ca a fost unul cenusiu, in ciuda rosului din costumele Mosilor Craciun si din bicicletele care au plecat din Piata Constitutiei sa vesteasca, o data in plus, modestia din cuvintele ""Nu mai vreau spectacol media", dar si pe cea din fapte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.